x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Google insistă ca angajații să revină fizic la muncă și anunță măsuri drastice împotriva celor care refuză

Google insistă ca angajații să revină fizic la muncă și anunță măsuri drastice împotriva celor care refuză

de Redacția Jurnalul    |    09 Iun 2023   •   09:15
Google insistă ca angajații să revină fizic la muncă și anunță măsuri drastice împotriva celor care refuză
Sursa foto: Hepta

Google plănuiește să ia măsuri drastice împotriva angajaților care nu vin la serviciu în mod constant.

Compania și-a actualizat politica privind munca hibridă și aceasta include urmărirea prezenței la birou a legitimaţiilor, confruntarea angajaților care nu vin când trebuie și includerea prezenței în evaluările de performanță ale angajaților, potrivit unor note interne consultate de CNBC.

Majoritatea angajaților sunt așteptați în birouri, fizic, cel puțin trei zile pe săptămână.

Fiona Cicconi, directorul de personal al Google, le-a angajaților un un e-mail, care includea dublarea prezenței la birou, motivând că "nu există niciun substitut pentru a fi împreună în persoană".

"Bineînțeles, nu toată lumea crede în , dar nu există nicio îndoială că munca împreună în aceeași cameră face o diferență pozitivă", scria Cicconi. "Multe dintre produsele pe care le-am dezvăluit la I/O și la Google Marketing Live luna trecută au fost concepute, dezvoltate și construite de echipe care au lucrat cot la cot".

În nota sa se precizează că firma va începe să includă cele trei zile pe săptămână ale acestora în cadrul evaluărilor de performanță, iar echipele vor începe să trimită avertismente angajaților "care lipsesc în mod constant de la birou".

Cicconi chiar le-a cerut angajaților cărora li s-a aprobat munca la distanță să se răzgândească. "Pentru cei care sunt la distanță și care locuiesc în apropierea unui birou Google, sperăm că veți lua în considerare trecerea la un program de lucru hibrid. Birourile noastre sunt locul în care veți fi cel mai bine conectați la comunitatea Google."

Un document intern separat a arătat că angajații care muncesc de acasă pot fi supuși reevaluării dacă firma stabilește "schimbări materiale în ceea ce privește nevoile de afaceri, rolul, echipa, structura sau locația".

În Statele Unite, compania va urmări periodic dacă angajații respectă politica de prezență la birou folosind datele de pe legitimații, iar directorii analizează în prezent cerințele locale pentru a le implementa în alte țări, se arată într-unul dintre documente. În cazul în care angajații nu respectă politica după o perioadă de timp îndelungată, departamentul de resurse umane va lua legătura cu aceștia pentru "pașii următori".

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: google măsuri drastice