x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grecia intră în carantină timp de trei săptămâni

Grecia intră în carantină timp de trei săptămâni

07 Noi 2020   •   17:23
Grecia intră în carantină timp de trei săptămâni

Grecia a intrat sâmbătă în „lockdown” timp de trei săptămâni pentru a putea reduce numărul infectărilor cu Covid-19. Toate magazinele, cu excepţia celor care vând alimente şi medicamente, vor fi închise.

Locuitorii ţării spun că aceste măsuri nu sunt neapărat necesare, iar alţii se tem că economia va fi distrusă. Oraşul Salonic este deja sub restricţii de la începutul săptămânii.

„Sunt de acord cu un nou blocaj. Oamenii nu au respectat măsurile şi acest lucru era de aşteptat. Din păcate, efectul asupra economiei ţării va fi catastrofal”, spune Ioana Stratioy, localnic.

Kostas Anastasopoulos e şofer de taxi şi povesteşte: „Noile măsuri ale guvernului ne-au distrus complet slujba. Cred că în curând, în anul viitor sau luna viitoare, veţi vedea oameni care intră în colaps.”

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Grecia