x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În Mexic este căutat un "criminal în serie de câini"

În Mexic este căutat un "criminal în serie de câini"

09 Oct 2015   •   12:21
În Mexic este căutat un "criminal în serie de câini"

Mai mult de zece câini au murit în mod inexplicabil în ultimele zile într-un parc din capitala mexicană, punându-se problema dacă nu este cumva vorba de un "criminal în serie de câini", relatează vineri France Presse.

Un panou de avertizare a fost pus în Parc Mexico, situat în cartierul select Condesa, unde numeroşi câini sunt plimbaţi zilnic. Avertismentul atrage atenţia că au loc otrăviri ale câinilor în acest parc, care a fost parţial închis, şi cere să se acorde foarte mare atenţie copiilor.

"Atâta timp cât ancheta privind otrăvirea câinilor (...) nu s-a încheiat, se recomandă reducerea plimbărilor", indică un alt panou plasat pe o alee a parcului construit în anii 20 în arhitectura Art Deco, acum înconjurat de zeci de restaurante şi baruri frecventate de străini şi personalităţi mexicane din lumea artistică sau politică.

Potrivit unui spital veterinar, 11 câini ar fi fost, după toate probabilităţile, otrăviţi. Potrivit unui grup pentru apărarea animalelor, această cifră s-ar ridica la 18.

În faţa mobilizării proprietarilor de câini, îngrijoraţi de situaţie, justiţia a preluat cazul şi a făcut controale preliminare cu privire la acest ipotetic "asasin de câini la Condesa".

Justiţia a cerut realizarea de teste toxicologice pe cadavrele câinilor otrăviţi, iar angajaţi ai primăriei oraşului curăţă aleile cu jeturi de înaltă presiune.

Veterinarii care au încercat să trateze câinii otrăviţi cred că aceştia au înghiţit o substanţă numită fluorură de zinc. Toţi câinii prezentau aceleaşi simptome: la 20 de minute după ce au mers în parc sau pe străzile din jur au început să verse şi să aibă convulsii înainte de a face stop cardiac.

Sunt indivizi "bolnavi" care lasă hrană otrăvită în parc, dar şi faptul că proprietarii nu adună excrementele animalelor lor provoacă furia altor oameni care se plimbă prin parc, spune un meşteşugar care îşi vinde de 30 de ani produsele în acest parc, încercând să descifreze misterele acestor decese.

Într-o ţară în care războiul cauzat de traficul de droguri a provocat moartea a 80.000 de oameni, unde peste 90% din crime rămân nepedepsite, măsurile luate de autorităţi pentru a-l găsi pe "asasinul de câini" au declanşat o dezbatere pe reţelele sociale cu privire la importanţa care se acordă acestui subiect. Deşi recunosc că va fi dificilă găsirea celui sau celor vinovaţi într-o ţară unde carenţele din justiţie sunt imense, proprietarii câinilor otrăviţi spun că nu se vor opri până nu li se va face dreptate.AGERPRES

×