x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranul a testat noul sistem antirachetă Bavar 373

Iranul a testat noul sistem antirachetă Bavar 373

03 Sep 2017   •   11:00
Iranul a testat noul sistem antirachetă Bavar 373

Iranul a testat noul sistem antirachetă Bavar 373 (comparabil cu sistemul rusesc S-300), care va intra în dotarea forţelor armate iraniene până în martie 2018, a anunţat duminică şeful apărării antiaeriene iraniene, Farzad Esmaili, citat de AFP. 

''Sistemul a fost completat şi au fost efectuate toate testele. Acest sistem este produs total în Iran şi unele componente sunt diferite de ale sistemului S-300'', a declarat generalul Esmaili. 

Iranienii intenţionează să folosească noul sistem Bavar 373 în paralel cu sistemul rusesc S-300. 

Ministrul apărării iranian, generalul Amir Hatami, a afirmat sâmbără că Iranul are 'un plan specific pentru pentru a dezvolta capacitatea de rachete' a ţării. 

''Cu voia lui Allah, capacităţile de luptă ale rachetelor balistice şi de croazieră ale Iranului vor creşte', a spus Hatami. 

În urma recentelor sancţiuni americane contra Iranului, parlamentul de la Teheran a votat la jumătatea lunii august o suplimentare semnificativă a finanţării programului balistic iranian.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: iran sistem antiracheta bavar 373