x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Israelienii au bombardat mai multe depozite de arme din Siria

Israelienii au bombardat mai multe depozite de arme din Siria

de Redacția Jurnalul    |    03 Mar 2025   •   22:43
Israelienii au bombardat mai multe depozite de arme din Siria
Sursa foto: Hepta

Armata israeliană a bombardat mai multe depozite de arme din Siria. De asemenea, au fost atacate aerian o stație radar și o dană folosite de fostul regim sirian. Atacurile au avut loc luni.

Forțele israeliene au lovit luni un obiectiv militar în care se aflau arme care au aparținut guvernului anterior din Siria. Depozitul se află în Qardaha, în munții provinciei Latakia din nord-vestul Siriei, a transmis armata pe Telegram.

Surse siriene au spus că israelienii au lovit o stație radar, un depozit de arme și o dană aflată în apropiere de portul Tartous din Siria, potrivit Reuters. Sirienii mai susțin că atacurile nu au provocat victime.

Israelul a desfășurat lovituri aeriene ample asupra bazelor militare siriene, inclusiv în Latakia, după înlăturarea fostului președinte Bashar al-Assad. De asemenea, israelienii au mutat forțe într-o zonă demilitarizată monitorizată de ONU din Siria.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Israel Siria bombardament