x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Israelul se aşteaptă la un vot masiv la ONU în favoarea unui stat palestinian

Israelul se aşteaptă la un vot masiv la ONU în favoarea unui stat palestinian

de Mediafax    |    28 Aug 2011   •   12:55

Israelul se asteapta la un vot masiv la ONU in favoarea aderarii unui stat palestinian, in septembrie, in pofida opozitiei sale si a Statelor Unite, potrivit unei telegrame a ambasadorului Israelului la ONU, relateaza cotidianul Haaretz in editia de duminica, citat de AFP.

In aceasta telegrama, a carei existenta a fost confirmata de o sursa diplomatica, ambasadorul Ron Prosor isi exprima pesimismul in legatura cu sansele Israelului de a contracara aceasta initiativa la Adunarea Generala a ONU de luna viitoare.

"Cel mai bun lucru la care putem spera este ca un grup de state sa se abtina sau sa nu se prezinte la vot", remarca diplomatul israelian.

Potrivit Haaretz, numai cinci tari au informat Israelul pana in prezent ca vor vota impotriva aderarii unui stat palestinian: Statele Unite, Germania, Italia, Olanda si Cehia.

Ministerul israelian de Externe se asteapta, in consecinta, ca 130-140 de tari din cele 193 de state membre sa voteze in favoarea unui stat al Palestinei, o majoritate confortabila de doua treimi.

Palestinienii vor sa obtina o aderare cu drepturi depline a statului lor la ONU si recunoasterea Palestinei in cadrul frontierelor stabilite la 4 iunie 1967, inainte de razboiul de Sase Zile, respectiv toata Cisiordania, Fasia Gaza si Ierusalimul de Est. Palestinienii spera sa obtina sustinerea a "peste 150 de tari" membre ONU.

Statele Unite ameninta totusi cu folosirea dreptului de veto in cadrul Consiliului de Securitate pentru a impiedica cererea, in masura in care aceasta trebuie validata de Consiliu. Pentru a evita aceasta opozitie, palestinienii ar putea cere direct Adunarii Generale sa "ridice statutul lor la ONU de la observator la stat non-membru".

Aceasta formula le-ar permite sa devina membri cu drepturi depline in orice agentie ONU, cum ar fi OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii), UNESCO sau UNICEF.

Presedintele palestinian Mahmoud Ahmadinejad i-a cerut sambata sefului diplomatiei UE, Catherine Ashton, sa sprijine cererea de aderare a unui stat palestinian la ONU, ce urmeaza sa fie prezentata la 20 septembrie.

×