x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Joe Biden va vizita săptămâna viitoare Irlanda de Nord și Republica Irlanda

Joe Biden va vizita săptămâna viitoare Irlanda de Nord și Republica Irlanda

de Redacția Jurnalul    |    06 Apr 2023   •   00:00
Joe Biden va vizita săptămâna viitoare Irlanda de Nord și Republica Irlanda
Sursa foto: Hepta

Președintele SUA, Joe Biden, va vizita săptămâna viitoare Irlanda de Nord și Republica Irlanda. Casa Albă a confirmat vizita care se va desfășura săptămâna viitoare.

Vizita marchează cea de-a 25-a aniversare a semnării Acordului din Vinerea Mare, potrivit Sky News. Președintele Joe Biden a vorbit de mai multe ori despre rădăcinile sale irlandeze și a manifestat un interes deosebit față de acord.

Conform programului anunțat de americani, Biden se va afla la Belfast, în Irlanda de Nord, în perioada 11-12 aprilie, și apoi va merge în Irlanda între 12 și 14 aprilie. În timpul vizitei, președintele SUA va avea numeroase întâlniri, recepții și discursuri, au precizat reprezentanții Casei Albe.

Invitația pentru a vizita Irlanda de Nord a fost făcută în momentul în care Joe Biden și premierul britanic, Rishi Sunak, s-au întâlnit la San Diego pentru a anunța un acord cu Australia privind submarinele nucleare.

(sursa: Mediafax)

Petru Mazilu, petru.mazilu@mediafax.ro

 

×
Subiecte în articol: Joe Biden Irlanda