x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe John Major: Politicienii britanici ar trebui să poată vota în măsura în care doresc renunțarea la Brexit

John Major: Politicienii britanici ar trebui să poată vota în măsura în care doresc renunțarea la Brexit

28 Feb 2018   •   18:55
John Major: Politicienii britanici ar trebui să poată vota în măsura în care doresc renunțarea la Brexit

Fostul premier britanic John Major a afirmat miercuri că politicienii ar trebui să poată vota liber pentru a respinge orice înţelegere negociată cu Uniunea Europeană privind Brexit-ul, avertizând că planurile actuale sunt 'pentru a provoca o autovătămare economică a poporului britanic', relatează Reuters. 

Major, care a susţinut rămânerea ţării sale în Uniunea Europeană, a afirmat că parlamentul şi nu guvernul trebuie să ia decizia finală asupra oricărui nou acord cu UE şi că există argumente pentru organizarea unui al doilea referendum cu privire la un astfel de acord. 

Orice vot privind acordul final privind Brexit-ul are o asemenea importanţă naţională încât ar trebui să li se permită membrilor parlamentului să voteze potrivit conştiinţei lor, a apreciat el. 

''Ştiu că instinctul fiecărui guvern este de a se opune voturilor libere, dar guvernul ar trebui să cântărească foarte atent avantajele de a avea un astfel de vot. Ar putea fi în interesul lor să procedeze în acest mod', a declarat fostul premierul britanic într-un discurs rostit la Londra. 

Opozanţii Brexit-ului încearcă să obţină suficient sprijin în camera inferioară a parlamentului britanic, Camera Comunelor, pentru a bloca orice posibil acord de retragere din UE pe care premierul Theresa May l-ar aduce de la Bruxelles în octombrie.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: brexit john major premier britanic