x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Legea presei din Ungaria, cu stat la „Secu’”

Legea presei din Ungaria, cu stat la „Secu’”

de Sînziana Stancu    |    05 Ian 2011   •   21:30

Numele conspirativ „Hegel”,  al lui Hel­tai Peter, care se află în spatele controversatei legi a presei ungare intrată în vigoare în prima zi a acestui an, a fost descoperit de una dintre fostele sale „victime”, artistul plastic Tibor Gall, fost disident din Cluj, care a plecat şi s-a stabilit în Germania în 1987, informează site-ul RFI Romania. Corespondentul de la Berlin al RFI, William Totok, a fost cel care a aflat direct de la Tibor Gall că Heltai Peter, stabilit în Ungaria,  se ascundea sub numele conspirativ „Hegel”, după ce artistul şi-a consultat dosarul din arhivele CNAS, care l-a informat oficial despre adevărata identitate a „turnătorului” său, acum magnat al presei din Ungaria. 

„Cea mai „impresionantă” parte este cînd el („Hegel”, n.r.) informează despre nişte prieteni din Szeghed care vin să colaboreze cu studenţii în Cluj pentru un ziar pe care l-ar edita în Ungaria. El demască acest lucru şi că l-am rugat să facă legătura între studenţii din Ungaria şi cei din Cluj pentru a colabora la acest ziar”, a declarat Gall pentru RFI. Luna trecu­tă, revista ungară Elet es Irodalom scria că „cel care a elaborat legea s-a retras în prezent din viaţa publică, întrucât, aşa cum s-a aflat în calitatea sa de colaborator al Securităţii, cu ani în urmă, într-un segment mult mai acoperit al spaţiului public, a depus mărturie despre prie­tenii săi”. Autorul articolului, Kovacs Zoltan, nu pomenise însă nu­mele lui Heltai Peter. „Eminenţa ce­nuşie” a legii presei agreate de spe­cia­liştii din guvernul actualului premier ungar, Viktor Or­­ban, îi turnase şi pe disidenţii din Tran­silvania, care edi­taseră clandestin revista Ellenpon­tok (Contrapuncte), la Ora­dea.

Legea a stârnit nume­roase critici inter­naţionale, ce îi pică rău Un­ga­riei, care deţine şi preşedinţia se­mes­trială a UE. Publicaţia britanică The Guar­dian trăgea ieri concluzia că „Vik­tor Orban este ultima persoană din Europa în măsură să se ocupe” de ac­tualele probleme ale Europei, princi­palele fiind aderarea Croaţiei la UE, intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen.

×
Subiecte în articol: externe