x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Live TEXT Război în Ucraina, ziua 154. Rușii au lansat noi atacuri asupra orașului Harkov

Live TEXT Război în Ucraina, ziua 154. Rușii au lansat noi atacuri asupra orașului Harkov

27 Iul 2022   •   08:40
Live TEXT Război în Ucraina, ziua 154. Rușii au lansat noi atacuri asupra orașului Harkov
Sursa foto: Hepta

Miercuri, 27 iulie 2022, este cea de-a 154-a zi de război în Ucraina.

Update Administrația pro-rusă din Herson a anunțat închiderea podului peste fluviul Nipru, după ce a fost parțial distrus de rachetele HIMARS ale forțelor ucrainene, scrie Reuters.

Podul Antonovski este singurul din localitate și a fost închis deplasării civililor dar structura nu a fost afectată de bombardamente, potrivit adjunctului șefului al administraţiei oraşului, Kirill Stremousov

"Nu va avea nicio influenţă asupra rezultatului luptelor", a spus acesta, care a mai precizat că forțele ruse vor instala pontoane şi poduri militare pentru a permite traversarea fluviului. 

De cealaltă parte, consilierul prezidențial Mihailo Podoliak, a transmis pe Twitter că "Ocupanţii ar trebui să înveţe să înoate pentru a traversa Niprul. Sau să plece din Herson cât se mai poate".
Natalia Gumeniuk, purtătoare de cuvânt a Comandamentului operativ Sud al forţelor armate ucrainene, a confirmat lovirea podului.

Regiunea Herson este vizată de Rusia pentru a crea un coridor terestru cu peninsula Crimeea, anexată în 2014.  De asemenea, administrația pro-rusă a regiunilor Herson și Zaporojie vor să organizeze un referendum pentru alipirea la Federația Rusă. 

Update Rusia transmite că a preluat, marți, controlul asupra celei mai mari centrale electrice pe cărbune din Ucraina, aflată lângă Svitlodarsk, în regiunea Doneţk, scrie dpa. Separatiștii pro-ruși au transmis imagini cu mercenari Wagner aflați în fața clădirii administrative a centralei.

Informațiile nu au fost verificate independent.

Forțele ucrainene au transmis că au respins atacurile armatei ruse în regiunile Doneţk şi Harkov.

Totodată, Rusia afirmă că au fost uciși mai multe zeci de combatanți străini, majoritatea polonezi, în timpul unui atac asupra unui grup al Legiunii străine  internaţionale din Ucraina, în apropiere de Konstantinovka, în regiunea Doneţk.

Forţele ruse au bombardat poziţii militare ucrainene în apropiere de Zaiţevo, în Doneţk, după cum a anunțat purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov. El a mai arifmat că loviturile cu rachete au provocat pierderi grele unei divizii ucrainene de artilerie în apropierea oraşului Nikolaev.

Kievul a anunțat că a primit 3 obuziere autopropulsate din Germania, a doua zi după primirea primelor tancuri Leopard, potrivit ministrului german al Apărării, Christine Lambrecht.

Autorităţile locale din regiunea Doneţk au spus că forțele ruse au provocat moartea a 642 de oameni şi peste 1.600 de răniţi în rândul civililor în zona controlată de Kiev din Doneţk. Totodată, în zona aflată sub ocupația rusă au fost uciși 760 de civili și circa 2.400 de răniți.

Totodată, centrul de control de la Istanbul privind exporturile de cereale ucrainene și-a început activitatea, cu reprezentanți ai tuturor părților semnatare ale acordului, respectiv Rusia, Ucraina, Turcia și ONU. 

Rușii au lansat noi atacuri asupra orașului Harkov

Rușii au lansat două atacuri asupra orașului Harkov, cu rachete din sistemul de apărare aeriană S-300, anunță primarul orașului, Igor Terehov.

„La 4:25 bombardarea cartierului Industrial din Harkov. Două sosiri cu rachete S-300”, a spus Terehov.

×
Subiecte în articol: Ucraina