x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Live TEXT Război în Ucraina, ziua 177. Camioane militare rusești, filmate în interiorul centralei de la Zaporojie

Live TEXT Război în Ucraina, ziua 177. Camioane militare rusești, filmate în interiorul centralei de la Zaporojie

19 Aug 2022   •   08:41
Live TEXT Război în Ucraina, ziua 177. Camioane militare rusești, filmate în interiorul centralei de la Zaporojie
Sursa foto: Agerpres

Vineri, 19 august 2022, este cea de-a 177-a zi de război în Ucraina.

Update Imagini cu mai multe camioane militare rusești în partea vestică a clădirii, unde se află turbinele, au început să circule miercuri pe rețele sociale. Clipul a fost verificat și confirmat de CNN.

Camioanele se află la doar 130 de metri de unul dintre reactoarele centralei din Enerhodar.

Sunt cel puțin cinci vehicule dintre care unul este inscripționat cu simbolul Z. În preajma camioanelor se observă și paleți și adăposturi temporare, dar nu este clar dacă acestea au fost instalate recent sau țin de facilitățile centralei.

Update Circa jumătate din avioanele de luptă ruseşti din Marea Neagră nu mai sunt operaţionale, potrivit unui oficial care a vrut să-și păstreze anonimatul. El spune că bombardamentele de la baza aeriană din peninsula Crimeea au "efect psihologic semnificativ asupra conducerii ruse", scrie Reuters. 

Baza aeriană de lângă Novofedorivka, pe coasta de vest a peninsulei, a suferit mai multe explozii pe 9 august.

Oficialul spune că Ucraina obţine în mod constant "efecte cinetice" în spatele liniilor inamice, ceea ce are un impact material asupra suportului logistic al Rusiei şi "un efect psihologic semnificativ asupra conducerii ruse".

"Evaluăm acum că evenimentele de la aerodromul Saky din 9 august au scos din uz mai mult de jumătate din avioanele de luptă ale flotei de aviaţie navală a Mării Negre", a explicat el, precizând că aceasta se străduieşte să funcţioneze mult mai mult ca "o flotilă de apărare a coastelor" care doar ocazional a efectuat atacuri cu rachete şi că încercarea sa de a ameninţa un asalt amfibiu asupra Odessei a fost împiedicată.

În general, războiul se află într-un "moment de cvasi-stagnare operaţională".

"Forţele terestre ale niciuneia dintre părţi nu dispun de suficientă putere de luptă terestră concentrată pentru a lansa acţiuni ofensive eficiente care să afecteze în vreun fel în mod material cursul războiului", a mai spus oficialul.

Update Forțele ruse bombardează  constant la Harkov, în nord-estul Ucrainei, cu scopul de a opri înaintarea luptătorilor ucraineni și a preveni folosirea acestora la contraatacuri în alte regiuni, transmite Ministerul Apărării britanic, citata de Reuters.

Oraşul Harkov este al doile ca mărime din Ucraina și se află la doar 5 km de liniile frontului.
17 oameni au fost uciși şi alți 42 au fost răniti în două atacuri ale armatei ruse în Harkov, miercuri şi joi, a anunţat guvernatorul ucrainean al regiunii.

Zelenski anunţă că nu se pune problema păcii cu Rusia cât timp trupele ruse se află în Ucraina

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat joi seară că pacea cu Rusia nu este posibilă atât timp cât trupele ruse sunt pe teritoriul ucrainean, sugerând că mai întâi trebuie să se retragă armata rusă pentru a exista perspective de negocieri.

"Oamenii care ucid, violează, atacă oraşele noastre civile cu rachete de croazieră zilnic nu pot să vrea pacea", a declarat Volodimir Zelenski, potrivit cotidianului Le Monde, după întâlnirea pe care a avut-o joi după-amiază în oraşul Lviv cu secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, şi cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

"Trupele ruse trebuie mai întâi să părăsească teritoriul nostru, apoi vom vedea", a adăugat Volodimir Zelenski, reiterând că nu are încredere în Rusia.

Antonio Guterres s-a deplasat în Ucraina pentru a discuta despre situaţia de la Centrala nucleară Zaporojie, despre exporturile de cereale, despre situaţia umanitară şi despre războiul cu Rusia. Naţiunile Unite au semnalat că Antonio Guterres încearcă să obţină "o soluţie politică" pentru oprirea războiului dintre Rusia şi Ucraina.

Preşedinţia Turciei a confirmat că întâlnirea din Lviv, la care a fost prezent Recep Tayyip Erdogan, ar avea rolul găsirii unui "parcurs diplomatic" de oprire a confruntărilor militare.

Negocierile dintre Rusia şi Ucraina pentru oprirea invaziei militare ruse sunt întrerupte de câteva luni. Ucraina a reuşit, prin acorduri intermediate de Naţiunile Unite şi Turcia, să reia exporturile de cereale pe Marea Neagră, cu acceptul Rusiei.

×
Subiecte în articol: Ucraina