x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Londra le-a cerut prin SMS imigranţilor clandestini să se întoarcă acasă

Londra le-a cerut prin SMS imigranţilor clandestini să se întoarcă acasă

de Mediafax    |    18 Oct 2013   •   17:15
Londra le-a cerut prin SMS imigranţilor clandestini să se întoarcă acasă

Guvernul de la Londra a trimis SMS-uri către aproape 40.000 de persoane suspectate de şedere ilegală pe teritoriul britanic pentru a le invita să se înregistreze şi, în caz de refuz, să părăsească ţara, au anunţat vineri surse din cadrul Ministerului de Interne, citate de AFP.

Potrivit autorităţilor britanice, 39.100 de persoane au primit, în perioada septembrie 2012 şi iunie 2013, următorul SMS: "Mesaj din partea Ministerului de Interne. Registrele noastre arată că este posibil să nu aveţi dreptul de a rămâne în Marea Britanie. Vă rog să ne contactaţi la 08443754636".

Adăugându-i pe cei contactaţi prin scrisori, e-mail sau telefon fix, numărul total al persoanelor care au primit acest SMS ar putea ajunge la 58.800.

"Este esenţial ca noi să putem contacta persoanele care se află aici în mod ilegal, pentru că suntem hotărâţi ca ele să se întoarcă acasă", a explicat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.

Calificată drept "proactivă" de Guvern, metoda a stârnit critici în Marea Britanie, mai ales din partea unui militant pentru drepturi civice, care afirmă că el însuşi a primit faimosul mesaj, deşi locuieşte în Marea Britanie încă din 1966.

"Am rămas cu totul şocat şi destul de îngrozit de primirea acestui mesaj. Am venit aici în 1966 împreună cu părinţii mei şi am avut întotdeauna paşaport britanic", a declarat acest militant, Suresh Grover, pentru cotidianul The Independent.

Contactat de AFP, Ministerul britanic de Interne a dezminţit informaţia că militantul ar fi primit un asemenea mesaj, oferind asigurări că a verificat şi "nu a găsit vreun indiciu" în acest sens.

"Am primit 143 de reclamaţii din partea celor 58.800 de persoane contactate. Paisprezece dintre acestea, adică un număr infim, au fost considerate legitime", a adăugat ministerul.

Secretarul de stat pentru Migrare, Mark Harper, a apărat această măsură, declarând că nu are "nicio problemă în a le spune persoanelor care se află ilegal aici că nu ar mai trebui să stea". 

×
Subiecte în articol: imigranti marea britanie