x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Maia Sandu, la trei ani de război: „Liniștea noastră depinde de curajul Ucrainei”

Maia Sandu, la trei ani de război: „Liniștea noastră depinde de curajul Ucrainei”

de Redacția Jurnalul    |    24 Feb 2025   •   11:30
Maia Sandu, la trei ani de război: „Liniștea noastră depinde de curajul Ucrainei”
Sursa foto: Hepta

Președinta Moldovei, Maia Sandu, spune într-un mesaj adresat la trei ani de la începerea războiului din Ucraina că liniștea țării depinde de curajul Ucrainei, dar și de „hotărârea noastră”.

„Trei ani de când un război nemilos încearcă să zdrobească libertatea unui popor și să semene frică în inimile noaste. Trei ani, în care zi de zi case, spitale, școli și biserici din Ucraina sunt distruse, familii sunt sfâșiate, iar copiii sunt lipsiți de copilărie. Trei ani de suferință, dar și de curaj nemăsurat”, spune Maia Sandu într-un mesaj postat pe Facebook.

Ea susține că ecourile acestui războiu răsună și în Republica Moldova.

„Am văzut drone și fragmente de rachete căzute lângă satele noastre. Am simțit neliniștea nopților tulburate de bombardamente, dar Moldova a demonstrat că este puternică. În fața fricii, am rămas uniți. În fața nesiguranței, am ales solidaritatea. Am deschis ușa celor care fug din calea războiului, am împărțit din puținul pe care-l aveam fără ezitare. Astăzi știm că liniștea noastră depinde de curajul Ucrainei, dar și de hotărârea noastră. Trebuie să ne protejăm pacea și libertea de cei care vor să ne vadă slabi și divizați. De cei care ne șantajează cu întuneric și frig sau încearcă să ne cumpere voturile cu bani murdari”, a spus Maia Sandu, care a adăugat că Moldova a ales să continue să trăiască în siguranță „în marea familie europeană”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: maia sandu ucraina razboi