x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mărturii cutremurătoare din lagărele naziste: "Noaptea ucideai sau erai ucis"

Mărturii cutremurătoare din lagărele naziste: "Noaptea ucideai sau erai ucis"

01 Apr 2016   •   14:41
Mărturii cutremurătoare din lagărele naziste: "Noaptea ucideai sau erai ucis"

Singurul supravieţuitor britanic al lagărului nazist de concentrare de la Bergen-Belsen a povestit că unii dintre deţinuţi au recurs la acte de canibalism pentru a supravieţui, conform unor documente ce au fost date joi publicităţii, informează publicaţia britanică The Independent. 

Harold Le Druillenec a povestit că întreaga perioadă în care a fost deţinut al lagărului a fost nevoit să care cadavre la groapa comună. Britanicul, locuitor al Insulelor Canalului, a fost arestat la Jersey cu o zi înainte de Ziua Z (debarcarea trupelor aliate în Normandia), în 1944, pentru vina că şi-a ajutat sora să ascundă un prizonier rus de război evadat şi pentru că nu a cooperat cu forţele germane care ocupau Insulele Canalului. După război, Harold Le Druillenec a depus mărturie împotriva călăilor SS de la lagărul Bergen-Belsen. 

A supravieţuit în trei lagăre de concentrare diferite cu mult noroc şi datorită abilităţii 'de a trăi în afara cadavrului'" care devenise, conform declaraţiilor sale cuprinse într-o notă prin care solicita despăgubiri pentru supliciile îndurate, ce a fost dată publicităţii joi de Arhivele Naţionale britanice. 

Supravieţuitorul a povestit că în lagărul de la Belsen, cel mai dur dintre cele trei în care a fost închis, nu exista mâncare şi apă, iar deţinuţii nu erau lăsaţi nici să doarmă. 

"Când am fost închis acolo nu am făcut altceva decât să car cadavre spre gropile comune care erau săpate cu amabilitate pentru noi de muncitori din exterior pentru că noi nu mai aveam puterea pentru o astfel de muncă, ceea ce, din fericire, a observat şi conducerea lagărului (...) Printre prizonieri domnea legea junglei. Noaptea ucideai sau erai ucis. În timpul zilei foarte mulţi recurgeau la canibalism (...) Foarte mulţi prizonieri de la Auschwitz au fost transferaţi la Belsen în perioada în care am fost adus şi eu şi acolo am auzit pentru prima oară expresia 'există un singur mod de a ieşi de aici - prin coşurile de fum'", a relatat el.

Harold Le Druillenec a fost eliberat după 10 luni de detenţie, perioadă în care a pierdut mai mult de jumătate din masa sa corporală. După eliberare, Harold a avut nevoie de aproape un an pentru a se recupera după ce suferise de dizenterie, râie, malnutriţie şi septicemie. El a fost despăgubit de autorităţile britanice cu suma de 1.835 de lire sterline (aproximativ 30.000 de lire sterline în prezent) pentru timpul petrecut în lagăre şi pentru suferinţele îndurate. 

Peste 70.000 de oameni au murit la lagărul Bergen-Belsen în perioada 1941 - 1945. AGERPRES

×