Primul ministru rus Dmitri Medvedev consideră că nu există perspective pentru rezolvarea problemei privind desfăşurarea elementelor sistemului de apărare antirachetă al SUA în Europa, relatează ITAR-TASS, citată de Agerpres.
'Există o serie de probleme în care noi (Rusia şi Statele Unite ale Americii) avem poziţii divergente, printre acestea figurând şi scutul antirachetă, astfel încât indiferent de cine se află la conducerea Rusiei este puţin probabil ca poziţia noastră /de până acum/ să schimbe cu ceva', a afirmat premierul rus, într-un amplu interviu acordat publicaţiei economice Kommersant, în care a făcut practic un bilanţ al activităţii sale de până acum în fruntea executivului.
În acelaşi timp, Medvedev, care l-a înlocuit pe Putin în luna martie la cârma guvernului rus, a apreciat că în ultimii ani s-au înregistrat numeroase progrese în relaţiile ruso-americane. 'Nu mi-am făcut niciodată iluzii că noi împreună cu /preşedintele Barack/ Obama sau cu oricine altcineva vom putea în câţiva ani să schimbăm totul', a spus el, referindu-se la perioada preşedinţiei sale, timp în care împreună cu şeful administraţiei SUA, reales recent pentru al doilea mandat la Casa Albă, începuseră o resetare a relaţiilor dintre cele două mari puteri. El a amintit aici de Tratatul START-3 de reducere a armelor strategice, liberalizarea regimului de vize între cele două ţări, o serie de acorduri economice etc.
"Sper ca în perioada noului mandat al lui Obama, Rusia şi SUA să meargă înainte şi ca din eforturile întreprinse până nu demult să nu se aleagă praful', a mai spus premierul rus, indicând că partea rusă este 'pregătită' să avanseze în ceea ce priveşte dezvoltarea relaţiilor cu Washingtonul. Cu toate acestea, Dmitri Medvedev a subliniat că 'partenerii Rusiei' ar trebui să înţeleagă că 'noi nu putem rămâne indiferenţi faţă de ceea ce se întâmplă în lume" şi faţă de 'deciziile care se iau' la Washington.