x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Milioane au devenit milionari în timpul pandemiei

Milioane au devenit milionari în timpul pandemiei

23 Iun 2021   •   10:20
Milioane au devenit milionari în timpul pandemiei

Peste cinci milioane de oameni au devenit milionari, în întreaga lume, în 2020, în ciuda pagubelor economice cauzate de pandemia Covid-19, scrie BBC.

În timp ce mulți săraci au devenit și mai săraci, numărul milionarilor a crescut, la nivel global, cu 5,2 milioane persoane, la 56,1 milioane, arată Global Wealth Report, întocmit de Credit Suisse.

În 2020, mai mult de 1% dintre adulții din întreaga lume au devenit milionari.

Creșterea piețelor bursiere și majorarea prețurilor locuințelor au contribuit la creșterea averilor.

Crearea bogăției părea a fi „complet detașată” de necazurile economice ale pandemiei, spun realizatorii studiului.

Anthony Shorrocks, economist și autor al Global Wealth Report, a declarat că pandemia a avut un "impact acut pe termen scurt pe piețele globale", dar a adăugat că acest lucru a fost "în mare parte inversat până la sfârșitul lunii iunie 2020".

"Bogăția globală nu numai că s-a menținut constant în ciuda frământărilor, ci, de fapt, a crescut rapid în a doua jumătate a anului", a spus el.

Cu toate acestea, diferențele de avere s-au mărit în 2020, iar Shorrocks a spus că în cazul în care creșterea prețului activelor, cum ar fi locuințele, ar fi fost eliminată din analiză, „atunci bogăția globală a gospodăriilor ar fi putut scădea”.

Bogăția globală totală a crescut cu 7,4%, se arată în raport.

De la începutul secolului al XXI-lea, numărul persoanelor cu avere cuprinsă între 10.000 și 100.000 de dolari s-a triplat, de la 507 milioane în 2000 la 1,7 miliarde la mijlocul anului 2020.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: milionari