x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Minsk / O bombă a explodat în apropierea liderului Lukaşenko

Minsk / O bombă a explodat în apropierea liderului Lukaşenko

de Veronica Micu    |    04 Iul 2008   •   00:00

11:45 • Circa 50 de persoane au fost rănite în explozia unei bombe artizanale, joi noapte la Minsk, în apropiere de locul în care avea loc un concert pentru celebrarea Zilei Independenţei, la care participa şi preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.

Circa 50 de persoane au fost rănite în explozia unei bombe artizanale, joi noapte la Minsk, în apropiere de locul în care avea loc un concert pentru celebrarea Zilei Independenţei, la care participa şi preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.

 

ŢINTA. Lukaşenko, criticat de Occident pentru stilul dur de conducere, s-a dus la locul exploziei, a spus purtătorul de cuvînt al preşedintelui. "Preşedintele nu se afla departe. A ajuns în acel loc în cîteva minute, dar nu a rămas mult timp acolo, pentru a nu împiedica eforturile echipelor de intervenţie", a declarat purtătorul de cuvînt al preşedintelui, Pavel Legki, subliniind că şeful statului nu a fost ţinta acestui atac. "Aceasta nu a fost o tentativă de asasinare a preşedintelui", a declarat el, adăugînd că bomba îi viza pe cei care asistau la concert, care a avut loc într-un parc. Un oficial al poliţiei a declarat că motivul cel mai probabil este "huliganismul", un termen des folosit de oficiali din fostele state comuniste pentru a reduce semnificaţia unui atac. Iniţial, bilanţul era de 40 de persoane rănite, însă Ministerul Sănătăţii a anunţat rănirea a 50 de persoane. Bomba a explodat într-o piaţă din Minsk la puţin timp după miezul nopţii, cînd mii de oameni asistau la concert. Un martor ocular a spus că explozia a făcut un crater de 20 de centimetri adâncime şi se vedea sânge pe iarbă. "Am auzit o explozie puternică şi am văzut fum negru", a spus un bărbat. " Oamenii au început să ţipe, dar nimeni nu a oprit concertul. Au izolat locul exploziei şi ambulanţele au început să vină", a spus el. Occidentul îl acuză pe Lukaşenko, un aliat al Rusiei, că reprimă presa şi închide opozanţii politici. UE şi Statele Unite i-au interzis intrarea pe teritoriul lor, spunînd că a fraudat alegerile din 2006. Lukaşenko afirmă că a salvat Belarusul de haosul politic şi economic specific perioadei postcomuniste şi este popular în ţara de zece milioane de locuitori. În 2005, explozia unui dispozitiv artizanal a dus la rănirea a 40 de persoane în nordul oraşului Vitebsk. Un grup anti-Lukaşenko care se numeşte "Armata belarusă pentru eliberare naţională", puţin cunoscut, a revendicat atacul, însă nimeni nu a fost condamnat.

 

×
Subiecte în articol: externe