x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moscova / Oleg Şenin, organizator al puciului din 1991, a decedat

Moscova / Oleg Şenin, organizator al puciului din 1991, a decedat

30 Mai 2009   •   00:00

Un fost adversar al fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov a murit la Moscova la vârsta de 71 de ani. Oleg Şenin, membru al biroului politic la Partidului Comunist rus, unul din organizatorii puciului din august 1991 împotriva lui Mihail Gorbaciov, a decedat vineri, 28 mai, informează Interfax.



Şenin a făcut parte din grupul comuniştilor radicali care a încercat să-l răstoarne de la putere pe Mihail Gorbaciov, considerând că reformele acestuia au mers prea departe şi că noul tratat unional făcea ca puterea guvernului central să scadă prea mult, iar cea a guvernelor republicane să fie prea mare.

Lovitura de stat a eşuat după trei zile, când armata a refuzat să acţioneze împotriva manifestanţilor, susţinători ai lui Boris Elţin, preşedinte atunci al Republicii Socialiste Federative Sovietice a Rusiei, care a condamnat acţiunile puciştilor. După trei zile în care s-a aflat în arest la domiciliu în dacea sa din Crimeea, Gorbaciov a revenit în fruntea statului, dar evenimentul a anulat orice posibilitate de păstrare a Uniunii Sovietice într-o formă mai puţin centralizată. Complotiştii au fost arestaţi la puţin timp după eşecul loviturii de stat şi au rămas închişi până la amnistia din 1994. Oleg Şenin a ieşit din închisoare cu doi ani mai devreme, în 1992, pe motivul agravării stării sale de sănătate. În 2006, el şi-a anunţat intenţia de a participa la alegerile prezidenţiale, dar i s-a refuzat înregistrarea, din cauza lipsei documentelor necesare.

×
Subiecte în articol: externe