N-a fost genocid în timpul războiului sârbo-croat

Curtea Internaţională de Justiţie a tranşat în privinţa conflictului din 1991-1995
Decizie istorică a Curţii Internaţionale de Justiţie a Naţiunilor Unite şi zi mare, marţi, pentru relaţiile dintre Serbia şi Croaţia: cele două ţări au fost declarate nevinovate pentru acuzaţia de genocid comis în timpul războiului din fosta Iugoslavie.
Curtea fusese chemată să se pronunţe în legătură cu plângerile Croaţiei şi Serbiei, care se acuzau reciproc de genocid în timpul războiului din anii '90.

Proclamarea independenţei Croaţiei faţă de Iugoslavia, în 1991, a fost urmată de un război între forţele croate şi secesioniştii sârbi susţinuţi de Belgrad. Conflictul sârbo-croat, unul dintre numeroasele care au zguduit Balcanii în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, s-a soldat cu moartea a circa 20.000 de persoane între 1991 şi 1995.

Croaţia a sesizat CIJ în 1999, solicitând judecătorilor să stabilească dacă Serbia a comis un genocid şi cerând “reparaţii financiare”. Dar Serbia a reacţionat în 2010 cu o contra-plângere în acelaşi caz, acuzând Zagrebul de genocid pentru operaţiunea militară croată care a încheiat războiul din 1995. Potrivit Belgradului, circa 200.000 de sârbi au fost nevoiţi să fugă din Croaţia. Serbia a cerut şi ea reparaţii financiare şi ca statul croat să înceteze să mai considere data de 5 august, a succesului “Operaţiunii Furtuna”, drept zi oficială în Croaţia, scrie lesechos.fr.

Cea mai gravă crimă, în dreptul internaţional
Genocidul este crima cea mai gravă recunoscută de dreptul internaţional, dar şi cel mai dificil de dovedit. Termenul a fost inventat în 1944 de către Raphael Lemkin, un evreu polonez, consilier la secretariatul american de Război, pentru a desemna crimele comise de nazişti asupra evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
El a fost utilizat pentru prima oară într-un cadru juridic de către tribunalul militar internaţional de la Nurnberg în 1945, în momentul punerii sub acuzare a liderilor nazişti, condamnaţi în cele din urmă pentru crime contra umanităţii.

În dreptul internaţional, genocidul este recunoscut din 1948 de Convenţia Naţiunilor Unite. Comiterea unei serii de crime constituie genocid, cu condiţia ca acestea să fie comise “cu intenţia de a distruge în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios”.

Masacrul care a vizat sute de mii de armeni în 1915 a fost recunoscut în 1985 drept genocid de către Naţiunile Unite. Turcia recunoaşte masacrele care s-au soldat cu moartea a 300.000 de persoane, refuzând caracterul genocidar al evenimentelor, în ciuda faptului că mai multe state le consideră genocid.
Genocidul din Rwanda, care s-a soldat cu 800.000 de morţi în rândul populaţiei tutsi şi hutu moderate în 1994, potrivit ONU, a permis crearea Tribunalului Penal Internaţional pentru Rwanda (TPIR), la Arusha. Acesta a pronunţat din 1998 un număr de 20 de condamnări pentru genocid sau complicitate.

Masacrul de la Srebrenica (estul Bosniei), în cursul căruia circa 8.000 de băieţi şi bărbaţi musulmani au fost executaţi în 1995 de către sârbii din Bosnia, a fost recunoscut în 2007 drept genocid de către Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ). Tribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie (TPI) a pronunţat mai multe condamnări pentru genocid şi mai multe procese, printre care şi cel al fostului lider militar al sârbilor din Bosnia, generalul Ratko Mladic, sunt încă în curs.

La Phnom-Penh, ultimii înalţi demnitari ai regimului cambodgian al Khmerilor Roşii, care sunt încă în viaţă, sunt judecaţi pentru genocid de un tribunal aflat sub patronajul ONU.
Preşedintele sudanez, Omar el-Bechir, a făcut obiectul unui mandat de arestare pentru genocid de la Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru crimele comise asupra populaţiei civile din Darfour. O comisie de anchetă a ONU a tras concluzia în 2005 că nu a fost vorba despre genocid, în lipsa unei intenţii reale genocidare la nivelul guvernului central, dar a fost vorba despre crime contra umanităţii.