x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nicola Sturgeon a fost eliberată fără acuzații, până la finalizarea anchetei

Nicola Sturgeon a fost eliberată fără acuzații, până la finalizarea anchetei

de Redacția Jurnalul    |    11 Iun 2023   •   22:20
Nicola Sturgeon a fost eliberată fără acuzații, până la finalizarea anchetei

Nicola Sturgeon a fost eliberată fără acuzații, până la finalizarea anchetei. Sturgeon a spus că arestarea sa a fost "un șoc".

Fostul prim-ministru și lider al SNP a fost arestat de poliție duminică dimineața, dar ulterior a fost eliberat fără acuzații, în așteptarea unor investigații suplimentare, după ce s-a prezentat de bunăvoie la o secție de poliție, notează The Guardian.

Într-o declarație făcută duminică seară, Sturgeon a spus că arestarea sa a fost "un șoc". Ea a adăugat că: "Știu dincolo de orice îndoială că sunt, de fapt, nevinovată de orice abatere".

Ea este a treia persoană de rang înalt din cadrul SNP care a fost arestată în cadrul Operațiunii Branchform, o anchetă a poliției scoțiene privind acuzațiile potrivit cărora partidul a cheltuit în mod necorespunzător peste 600.000 de lire sterline din donații pentru o campanie pentru independență.

Poliția scoțiană a declarat că o femeie în vârstă de 52 de ani a fost reținută "în calitate de suspect în legătură cu ancheta în curs de desfășurare privind finanțarea și finanțele Partidului Național Scoțian", relatează AP.

Stire intiala Fostul prim-ministru scoțian Nicola Sturgeon a fost arestat duminică ca urmare a unei investigații a poliției în ce privește strângerile de fonduri pentru Partidul Național Scoțian (SNP).

Poliția scoțiană a declarat că o femeie în vârstă de 52 de ani a fost reținută "în calitate de suspect în legătură cu ancheta în curs de desfășurare privind finanțarea și finanțele Partidului Național Scoțian", relatează AP.

"Femeia se află în custodie și este interogată de detectivii Poliției scoțiene", a precizat forța de ordine.

Poliția britanică nu dă numele suspecților până când aceștia nu sunt inculpați.

BBC și alte instituții media au identificat-o pe femeia arestată ca fiind Sturgeon.

SNP nu a comentat deocamdată.

Poliția scoțiană a investigat modul în care au fost cheltuite 600.000 de lire sterline (745.000 de dolari) destinate campaniei pentru independența Scoției.

Trezorierul partidului, Colin Beattie, și directorul executiv Peter Murrell au fost arestați anterior și interogați în cadrul anchetei. Niciunul dintre ei nu a fost inculpat.

UPDATE:

Murrell este soțul lui Sturgeon, iar poliția a percheziționat locuința cuplului din Glasgow după arestarea sa în aprilie.

Sturgeon a demisionat în mod neașteptat în februarie, după opt ani ca lider de partid și prim-ministru al guvernului semiautonom al Scoției. Ea a declarat că a fost momentul potrivit pentru ea, partidul și țara sa să lase locul altcuiva.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Nicola Sturgeon arestare