x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Banca centrală a Noii Zeelande continuă înăsprirea politicii monetare

Banca centrală a Noii Zeelande continuă înăsprirea politicii monetare

de Redacția Jurnalul    |    22 Feb 2023   •   23:14
Banca centrală a Noii Zeelande continuă înăsprirea politicii monetare
Sursa foto: Hepta

Banca centrală a Noii Zeelande a majorat miercuri ratele dobânzilor cu 50 de puncte de bază, până la 4,75%, un maxim al ultimilor 14 ani, şi a transmis că se aşteaptă ca înăsprirea politicii monetare să continue, titrează CNBC, citat de Ziarul Financiar.

The Reserve Bank of New Zealand, sau RBNZ, a declarat că este prea devreme pentru a evalua implicaţiile politice ale recentului ciclon devastator şi ale inundaţiilor din North Island, însă consideră ca presiunile pe termen scurt din cauza „vremii extreme” vor fi depăşite.

„Deşi există semne timpurii de scădere a presiunii preţurilor, inflaţia de bază a preţurilor de consum rămâne prea mare, ocuparea forţei de muncă este încă peste nivelul maxim sustenabil, iar aşteptările inflaţioniste pe termen scurt rămân ridicate”, a spus banca centrală într-un comunicat.

Dolarul din Noua Zeelandă a urcat până la 0,6246 USD după decizie, reflectând tonul agresiv al declaraţiei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: noua zeelandă politica monetara