Noul coronavirus apărut în China nu este la fel de puternic ca SARS, aflat la originea unei epidemii încheiate cu peste 750 de victime în 2002-2003, dar se dovedeşte a fi mai contagios, putând să se transmită înainte de apariţia simptomelor, au anunţat mai mulţi oficiali chinezi de rang înalt din domeniul sănătăţii.
Apărută în Wuhan în luna decembrie, noua maladie aparţine, la fel ca SARS (Sindromul Acut Respirator Sever), familiei coronavirusurilor, se transmite şi între oameni şi determină grave tulburări respiratorii.
SARS a cauzat 774 de decese pe plan mondial (din care 349 în China continentală şi 299 în Hong Kong).
"Cu toate acestea, din câte constatăm în prezent, această boală nu este la fel de puternică precum SARS", a declarat Gao Fu, directorul Centrului chinez de control şi prevenire a bolilor, într-o conferinţă de presă organizată la Beijing.
Totuşi, "capacitatea de propagare a virusului a sporit", a nuanţat Ma Xiaowei, directorul Comisiei Naţionale pentru Sănătate (CNS), o instituţie ce deţine un statut echivalent ministerelor.
Noul virus are o perioadă de incubaţie ce poate să ajungă până la două săptămâni, "iar contagierea este posibilă în timpul perioadei de incubaţie", ceea ce înseamnă că infectarea poate să aibă loc chiar şi înainte de apariţia simptomelor, a precizat Ma Xiaowei.
"Şi acest aspect este foarte diferit faţă de SARS", a insistat oficialul chinez.
Epidemia a apărut în timpul vacanţei de Anul Nou Chinezesc, perioadă de şapte zile libere, marcată de obicei de o migraţie masivă în întreaga ţară, când numeroşi chinezi străbat distanţe importante pentru a fi alături de familiile lor.
Or, această vacanţă reprezintă "cea mai bună fereastră de oportunitate" pentru a limita propagarea virusului, au precizat înalţi oficiali sanitari din China.
Dacă restricţiile de transport sunt implementate cu succes, ele ar putea să permită autorităţilor să câştige timp pentru a pregăti etapa următoare din procedurile de prevenire şi control a epidemiei, a subliniat Li Bin, ministru adjunct al CNS.
"Nu cunoaştem deocamdată cu exactitate modul în care va evolua epidemia. Situaţia pe baza căreia ea se dezvoltă nu se află în întregime sub controlul nostru", a recunoscut el.
Gui Xi'en, specialist în boli infecţioase la Universitatea Wuhan, numărul de contaminări ar putea să atingă punctul său maximal în jurul datei de 8 februarie, înainte ca intensitatea epidemiei să înceapă să scadă.
"În prezent, numărul noilor pacienţi diagnosticaţi creşte de la o zi la alta şi nu va mai trece mult timp până să se ajungă la un punct maximal", considerat "un punct de cotitură" ce ar putea să se producă în timpul Festivalului Lanternelor (celebrat pe 8 februarie în acest an), a estimat acelaşi specialist, citat de People's Daily.
El a confirmat la rândul său ameninţarea mai scăzută a noului coronavirus în raport cu SARS: "Rata de mortalitate pentru SARS era în jur de 10%, cea a noului tip de coronavirus este mai mică. Nu trebuie să fim neglijenţi, dar nici panicaţi: simptomele pentru cei mai mulţi dintre pacienţi sunt benigne şi tratabile", a precizat acelaşi oficial chinez.
O mare parte din pacienţii decedaţi în urma infecţiei cu coronavirus sufereau de patologii preexistente - diabet, ciroză, hipertensiune arterială şi maladii coronariene - şi depăşiseră vârsta de 65 de ani.