x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Număr record de migranţi ilegali sosiţi pe ţărmurile Spaniei

Număr record de migranţi ilegali sosiţi pe ţărmurile Spaniei

11 Dec 2017   •   18:54
Număr record de migranţi ilegali sosiţi pe ţărmurile Spaniei

 Aproximativ 3.900 de migranţi ilegali au debarcat pe ţărmurile Spaniei în noiembrie, a indicat luni agenţia pentru frontierele Uniunii Europene, FRONTEX, precizând că este vorba de un număr lunar record de când au început înregistrările în 2009, relatează agenţia DPA. 

Numărul este ''de trei ori mai mare'' decât cel înregistrat în noiembrie 2016, a afirmat FRONTEX, adăugând că ''mai mult de jumătate'' dintre migranţi sunt algerieni şi marocani, şi majoritatea celorlalţi provin din Africa de Vest. 

De la începutul acestui an, peste 21.100 de migranţi au traversat Marea Mediterană către Spania, o creştere de la un an la altul de 140 %, şi în noiembrie 2017 au sosit mai mulţi migranţi în Peninsula Iberică decât în Grecia, unde numărul nou-sosiţilor a scăzut la 3.700, a indicat agenţia europeană. 

Potrivit FRONTEX, Italia rămâne principalul port de intrare pentru migranţii care iau calea mării către Europa, înregistrându-se 5.300 de nou-sosiţi în noiembrie, cu o zecime mai puţini faţă de octombrie. În primele 11 luni ale acestui an, au sosit 116.400, cu circa o treime mai puţini decât în perioada ianuarie-noiembrie 2016. 

Numărul total al migranţilor sosiţi pe Marea Mediterană în primele 11 luni ale acestui an a scăzut la circa 186.500, a precizat FRONTEX, calculând că aceasta reprezintă o scădere de 62 % faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016. 

Reducerea fluxurilor migratorii este legată de acordurile pe care Italia le-a semnat în acest an pentru a introduce supravegherea la graniţa maritimă libiană. Organizaţiile pentru drepturile omului au criticat aceste acorduri, întrucât ele îi împiedică pe migranţi şi refugiaţi să fugă de abuzurile şi sclavia din taberele de detenţie libiene.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Spania migranti ilegal