x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Număr record de vizitatori în Japonia

Număr record de vizitatori în Japonia

de Redacția Jurnalul Publicat la 24 Mai 2025 20:20 Modificat la 24 Mai 2025 20:20
Număr record de vizitatori în Japonia
Hepta

Japonia a avut un număr record de vizitatori în luna aprilie. În țară au intrat aproape 4 milioane de oameni, cu peste 100.000 în plus față de precedentul record.

Aproape 4 milioane de oameni au intrat în aprilie în Japonia ceea ce reprezintă un record lunar.

În comparație cu luna aprilie a anului trecut creșterea este de 28,5%. De asemenea, în comparație cu precedentul record este o creștere de peste 100.000 de străini.

„Numărul vizitatorilor străini în Japonia în aprilie a fost de 3.908.900, o creștere de 28,5% față de aceeași lună a anului trecut. Astfel a fost depășit recordul anterior într-o singură lună de 3.781.629, stabilit în ianuarie 2025”, a transmis agenția guvernamentală, potrivit Le Figaro.

Creșterea numărului de turiști este explicată de specialiști prin interesul pentru sezonul florilor de cireș combinat cu vacanța de Paște, o sărbătoare importantă pentru creștinii din multe țări.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: japonia vizitatori numar record