Fiica fostului preşedinte american Bill Clinton şi a actualei şefe a diplomaţiei americane Hillary Rodham Clinton, s-a căsătorit sâmbătă cu bancherul Marc Mezvinsky. Ceremonia exclusivistă a avut loc pe o proprietate din localitatea Rhinbeck, de pe malul fluviului Hudson.
Soţii Clinton au anunţat vestea căsătoriei fiicei lor într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă, după săptămâni în care aproape nimic nu a răsuflat în exterior despre ceremonia desfăşurată pe proprietatea Astor Courts, de 20 de hectare.
"Astăzi, am urmărit cu mare mândrie şi emoţie copleşitoare cum Chelsea şi Marc s-au căsătorit într-o frumoasă ceremonie la Astor Courts, înconjuraţi de familie şi prietenii cei mai apropiaţi", scriu soţii Clinton în comunicat.
"Nu puteam să avem o zi mai perfectă pentru a celebra începutul vieţii lor împreună şi suntem atât de fericiţi să-i urăm bun venit lui Marc în familia noastră. În numele proaspeţilor căsătoriţi dorim să le mulţumim în special oamenilor din Rhinebeck pentru modul în care ne-au primit şi tuturor care ne-au adresat urări de bine în această zi specială".
Comunicatul, dat publicităţii la puţin timp după 19.30 ora locală (00.30 GMT duminică), nu specifică momentul exact în care cei doi şi-au făcut jurămintele şi au devenit soţ şi soţie, scrie Agerpres, citând AFP şi Reuters.
Singurele personalităţi de prim-plan care au luat parte la ceremonie sunt fostul secretar de stat Madeleine Albright, actorii Ted Danson şi Mary Steenburgen, precum şi designerul Vera Wang.
De asemenea, la nuntă a participat şi miliardarul Steve Bing, cel care i-a pus la dispoziţie lui Bill Clinton un avion pentru a le aduce în ţară din Coreea de Nord pe jurnalistele Laura Ling şi Euna Lee, deţinute patru luni de regimul de la Teheran.
Autorităţile au restricţionat spaţiul aerian de deasupra proprietăţii în care a avut loc ceremonia până la ora locală 03.30 duminică. De asemenea, au fost blocate drumurile din zonă, vecinii fiind recompensaţi pentru neplăceri cu câte o sticlă de vin, notează AP. Practic, invitaţii, care au început să sosească în jurul orei 17.00 locale în zona rutieră restricţionată, au fost transportaţi până la reşedinţa Astor Courts cu autobuze închiriate.
Citește pe Antena3.ro