Compania americană de furnizare a energiei electrice Entergy a anunţat marţi închiderea uneia dintre centralele sale nucleare situate în Maine (nord-est), invocând motive economice, printre care în principal scăderea preţului la gazele naturale rezultate din exploatarea gazelor de şist.
Centrala Vermont Yankee din Vernon, aflată în funcţiune din 1972 şi care nu are decât un singur reactor, îşi va înceta activităţile la sfârşitul ciclului actual de carburant nuclear şi va fi închisă la sfârşitul lui 2014, precizează grupul într-un comunicat citat de 7sur7.be.
In afara concurenţei gazelor naturale, a căror piaţă a fost bulversată de gazele de şist, din care SUA deţin rezerve serioase, preşedintele director general al Entergy, Leo Denault, a mai invocat şi costurile ridicate ale întreţinerii centralei, precum şi anomaliile pe piaţa en gros a energiei, care menţin artificial preţuri scăzute.
Din 2002 până acum, compania a investit peste 400 de milioane de dolari pentru întreţinerea centralei, se arată în comunicatul care denunţă şi impactul financiar al acumulării de reglementări care sunt păguboase pentru o centrală mică, în special în acest context economic.
Patronul Entergy spune că firma va continua să parieze pe energia nucleară, ca parte importantă a activităţilor sale de producere a energiei electrice. Entergy deţine nouă centrale nucleare în SUA, inclusiv Vermont Yankee, din Vernon. Inchiderea acesteia va însemna concedierea a 600 de persoane.
Inchiderea centralelor nucleare care furnizează 20% din electricitatea din SUA este un lucru rar. In iunie, grupul Edison International a anunţat închiderea a două reactoare ale centralei sale San Onofre, din California, după 40 de ani de producţie, ca urmare a unei scurgeri radioactive şi a altor probleme, reaminteşte 7sur7.be.