x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Obiecte ale astronautului Neil Armstrong, scoase la licitaţie

Obiecte ale astronautului Neil Armstrong, scoase la licitaţie

23 Iul 2018   •   11:53
Obiecte ale astronautului Neil Armstrong, scoase la licitaţie

Obiecte din colecţia personală a astronautului american Neil Armstrong, primul om care a păşit pe Lună, vor fi scoase la vânzare în cadrul unor licitaţii organizate la sfârşitul acestui an şi în 2019. 

 

Printre obiectele care acoperă o gamă largă de domenii, de la cele asociate cu aselenizarea istorică din 1969 până la lucruri personale, se numără fragmente din aripa şi elicea unui obiect de zbor din 1903 proiectat de fraţii Wright - Wright Brothers' Flyer - pe care astronautul le-a luat cu el în misiunea spre Lună. 

Medalii de argint decernate pentru lansarea, aselenizarea şi întoarcerea cu succes a misiunii Apollo 11, un ac din aur purtat în timpul misiunii spaţiale Gemini VIII - cel de-al şaselea zbor cu echipaj uman operat în cadrului programului Gemini al NASA - şi epistole importante din corespondenţa personală se vor afla printre obiectele scoase la vânzare, conform companiei de licitaţii Heritage Auctions din Texas. 

Armstrong a fost unul dintre cei trei astronauţi care au participat la misiunea spaţială Apollo 11 şi unul dintre cei doi care au păşit pe Lună la 20 iulie 1969. Fraza rostită de el cu această ocazie, "Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire'', a devenit una dintre cele mai faimoase replici din istorie. 

Armstrong a decedat în 2012, iar cei doi fii ai săi, cărora le-a revenit o colecţie importantă de obiecte din viaţa astronautului, au conservat, restaurat şi studiat aceste amintiri. Apoi, le-a venit ideea licitaţiei. "Cred că ar fi mulţumit ca lumea să îşi amintească de el drept o parte dintr-un program ce a demonstrat că lucruri uimitoare pot fi realizate când oamenii îşi unesc eforturile şi se dedică unui ţel comun", a declarat Eric Armstrong, unul dintre copiii astronautului. 

Licitaţiile vor fi organizate la 1-2 noiembrie 2018 şi în lunile mai şi noiembrie 2019, an în care se vor împlini 50 de ani de la misiunea Apollo 11. AGERPRES

×