x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Olaf Scholz a fost destituit oficial, dar rămâne cancelar până la formarea noului guvern

Olaf Scholz a fost destituit oficial, dar rămâne cancelar până la formarea noului guvern

de Redacția Jurnalul    |    26 Mar 2025   •   21:15
Olaf Scholz a fost destituit oficial, dar rămâne cancelar până la formarea noului guvern
Sursa foto: Hepta/Olaf Scholz

Cancelarul german în exercițiu Olaf Scholz a fost destituit oficial marți de către președinte Frank-Walter Steinmeier, transmite dpa.

În conformitate cu articolul 69 din legea fundamentală, Constituția Germaniei, cancelarul în funcție este destituit oficial după ce este constituit noul legislativ.

Cu toate acestea, Scholz și cei 14 miniștri ai săi urmează să mai rămână în funcție, în calitate interimară, până la formarea noului guvern.

Biroul președintelui a făcut cunoscut că Steinmeier a solicitat deja administrația lui Scholz să-și continue activitatea până când va putea fi înlocuită.

Înainte de a preda certificatul de încetare oficială a mandatului, Steinmeier a elogiat guvernul lui Scholz pentru gestionarea crizelor, amintind de pandemia de coronavirus, invazia Rusiei din Ucraina și războiul din Gaza.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Olaf Scholz destituit cancelar