x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa autorizează beatificarea călugărului guatemalez Rafael Ramirez Monasterio

Papa autorizează beatificarea călugărului guatemalez Rafael Ramirez Monasterio

de Redacția Jurnalul    |    22 Ian 2026   •   20:15
Papa autorizează beatificarea călugărului guatemalez Rafael Ramirez Monasterio
Sursa foto: Hepta/Această decizie deschide calea pentru beatificarea sa, întrucât, fiind recunoscut drept martir, nu este necesară recunoaşterea unui miracol

 Papa Leon al XIV-lea a semnat joi decretul care recunoaşte "martiriul"călugărului franciscan guatemalez Augusto Rafael Ramirez Monasterio, asasinat în Guatemala în 1983 "din ură faţă de credinţă", care va fi beatificat, transmite agenţia EFE.

Această decizie deschide calea pentru beatificarea sa, întrucât, fiind recunoscut drept martir, nu este necesară recunoaşterea unui miracol.

Potrivit informaţiilor comunicate joi de Biroul de presă al Vaticanului, pontiful a semnat decretul în urma unei audienţe cu cardinalul Marcello Semeraro, prefectul Congregaţiei pentru cauzele sfinţilor, în cadrul căreia a fost validat sacrificiul călugărului în cei mai turbulenţi ani ai Războiului Civil din Guatemala.

Născut la 5 noiembrie 1937, în Guatemala, Ramirez Monasterio a fost un călugăr al Ordinului Franciscan, care a studiat în Spania şi a fost hirotonit preot în 1967, la Teruel.

În 1978, după întoarcerea sa în ţara natală, el a preluat funcţia de paroh al bisericii San Francisco el Grande din Antigua, într-un context de represiune crescândă din partea guvernului militar.

În iunie 1983, Ramirez Monasterio a fost răpit şi torturat în încercarea de a se obţine de la el informaţiile primite la confesiune de la un ţăran care avea legături cu gherila.

Cu toate acestea, el a fost eliberat şi, în pofida ameninţărilor, a refuzat opţiunea exilului şi a ales să rămână în parohia sa.

În cele din urmă, la 7 noiembrie 1983, el a fost răpit pentru a doua oară şi împuşcat mortal la periferia capitalei, în timp ce încerca să scape de răpitori. Corpul său a fost găsit cu semne de tortură. Augusto Rafael Ramirez Monasterio a fost al treisprezecelea preot ucis în Guatemala din 1978.

AGERPRES

×
Parteneri