"Este o ipoteză îndepărtată, pentru că nu am motive suficient de serioase pentru a mă face să mă gândesc să renunț", ar spus Papa Francisc în "Viața: Povestea mea prin istorie", o carte care va apărea în limbile italiană și engleză pe 19 martie, notează Reuters.
Papa are 87 de ani și a fost din ce în ce mai fragil în ultimii ani, folosindu-se de un scaun cu rotile sau de un baston pentru a se deplasa și suferind recent de bronșită.
Cu toate acestea, el dă asigurări cu privire la starea sa de sănătate.
"Mulțumesc Domnului, mă bucur de o stare de sănătate bună și, cu voia lui Dumnezeu, mai sunt multe proiecte de realizat", a spus el, repetând că ar lua în considerare renunțarea doar în cazul unui "impediment fizic grav".
Pe de altă parte el și-a apărat din nou decizia de a le permite preoților să binecuvânteze cuplurile de același sex, spunând că este de datoria Bisericii Catolice să îi primească pe toți și că "Dumnezeu îi iubește pe toți, mai ales pe păcătoși".
În același timp, decizia nu implică nicio schimbare în doctrina catolică - care recunoaște doar căsătoriile heterosexuale - și dacă unii episcopi nu vor dori să dea binecuvântări pentru persoanele de același sex, acest lucru nu va duce la o schismă, a adăugat Papa Francisc.
(sursa: Mediafax)