x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pariurile sportive devin legale în SUA

Pariurile sportive devin legale în SUA

14 Mai 2018   •   18:02
Pariurile sportive devin legale în SUA

Curtea Supremă de Justiţie a SUA a abrogat luni o decizie care interzicea pariurile sportive în 46 din cele 50 de state americane, o decizie care deschide calea pentru legalizarea pariurilor sportive, o piaţă estimată la câteva zeci de miliarde de dolari, informează AFP. 

Instanţa juridică supremă din SUA a dat câştig de cauză statului New Jersey, care se luptă de mai mulţi ani pentru dreptul de a organiza pariuri sportive şi a abrogat o lege federală din 1992. Curtea Supremă a decis că legea în vigoare din 1992 contravine Constituţiei în condiţiile în care interzice pariurile sportive în majoritatea statelor americane, cu excepţia a patru state: Nevada, Delaware, Montana şi Oregon. Congresul a adoptat legea din 1992 apreciind că pariurile ameninţă integritatea evenimentelor sportive. 

Decizia Curţii Supreme aduce SUA mai aproape de legalizarea pariurilor sportive în numeroase state, posibil la nivel naţional. În prezent, piaţa pariurilor sportive ilegale este estimată la câteva miliarde de dolari anual. 

"Legalizarea pariurilor sportive necesită o alegere politică importantă însă această alegere nu ne aparţine. Congresul poate reglementa în mod direct pariurile sportive însă dacă alege să nu facă acest lucru, fiecare stat este liber să acţioneze pe cont propriu", a declarat judecătorul Samuel Alito. 

Analiştii estimează că aproximativ 12 state americane ar putea legaliza pariurile sportive dacă nu li se va interzice acest lucru printr-o lege federală. AGERPRES

rea pariurilor sportive în numeroase state, posibil la nivel naţional. În prezent, piaţa pariurilor sportive ilegale este estimată la câteva miliarde de dolari anual. 

"Legalizarea pariurilor sportive necesită o alegere politică importantă însă această alegere nu ne aparţine. Congresul poate reglementa în mod direct pariurile sportive însă dacă alege să nu facă acest lucru, fiecare stat este liber să acţioneze pe cont propriu", a declarat judecătorul Samuel Alito. 

Analiştii estimează că aproximativ 12 state americane ar putea legaliza pariurile sportive dacă nu li se va interzice acest lucru printr-o lege federală. AGERPRES

×
Subiecte în articol: pariurile sportive legale sua