x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Patru civili, între care o femeie însărcinată, ucişi într-un bombardament în estul Ucrainei

Patru civili, între care o femeie însărcinată, ucişi într-un bombardament în estul Ucrainei

27 Apr 2016   •   14:26

Patru civili, între care o femeie însărcinată, au fost ucişi într-un bombardament asupra unui punct de control separatist în zona liniei frontului în estul Ucrainei, au anunţat rebelii proruşi, informaţia fiind confirmată de reporterii AFP aflaţi la faţa locului.


'Patru persoane au murit în bombardament, între care o femeie însărcinată. Potrivit primelor informaţii, opt persoane au fost rănite' de tiruri de mortier, a indicat agenţiei franceze de presă un purtător de cuvânt separatist Eduard Basurin.

Doi jurnalişti AFP au văzut patru cadavre la locul bombardamentului survenit miercuri dimineaţă la punctul de control al rebelilor în localitatea Olenivka, zonă separatistă, situată la 20 de km sud-vest de 'capitala' rebelă Doneţk.

Este vorba de cel mai grav bilanţ vizându-i pe civili din ultimele luni în estul Ucrainei, unde luptele au pierdut din intensitate după un armistiţiu instituit în septembrie 2015.

Conflictul care opune armata ucraineană separatiştilor proruşi s-a soldat cu aproape 9.200 de morţi de la declanşarea sa acum doi ani.

Kievul şi Occidentul acuză Moscova de susţinerea rebelilor cu trupe şi arme, dar Rusia neagă constant aceste acuzaţii.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: ucraina civili bombardamente