Preşedinţii chinez şi american s-au angajat reciproc să consolideze cooperarea, într-un schimb de mesaje marţi, marcând cea de-a 40-a aniversare a stabilirii relaţiilor diplomatice bilaterale, a informat mass-media oficială chineză, transmite France Presse.
În timp ce tensiunile comerciale dintre Beijing şi Washington au atins un vârf în 2018, cele două ţări au convenit asupra unui armistiţiu de trei luni în acest război comercial la începutul lunii decembrie pentru a încerca să-şi rezolve diferendele, iar Donald Trump a anunţat sâmbătă "progrese", după o convorbire telefonică cu şeful statului chinez.
În schimbul de mesaje de marţi, Xi Jinping a subliniat importanţa "de a face progrese în relaţiile chino-americane în ceea ce priveşte coordonarea, cooperarea şi stabilitatea", potrivit agenţiei oficiale de presă China Nouă (Xinhua).
La rândul său, preşedintele Trump a salutat patruzeci de ani de relaţii diplomatice şi "prietenia puternică" cu omologul său chinez, a adăugat China Nouă.
La 1 decembrie, la sfârşitul G20 la Buenos Aires, cei doi preşedinţi au decis suspendarea suprataxelor vamale punitive pentru a oferi o şansă negocierii.
Mai multe gesturi concrete au fost făcute după ce Beijingul a anunţat că suspendă la 1 ianuarie suprataxele la autoturisme şi piese auto provenind din Statele Unite sau reluarea achiziţiilor de soia din SUA.
China şi Statele Unite au stabilit relaţii diplomatice la 1 ianuarie 1979. În acelaşi an, Deng Xiaoping, părintele politicii de "reformă şi deschidere" a Chinei, s-a întâlnit în Statele Unite cu preşedintele Jimmy Carter.
AGERPRES
Este focar de coronavirus la Institutul Regional de Oncologie din Iași, anunță, sâmbătă, Direcția de Sănătate Publică a județului. Opt pacienți sunt infectați cu SARS-CoV-2.
Potrivit DSP Iași, la...
Cetăţenii din Windsor au venit să îi aducă un omogiu prinţului Philip, iar la Castelul Windsor sunt ultimele pregătiri pentru înmormântarea Ducelui. Prinţul Philip a murit pe 9 aprilie la vârsta de 99 de...
Comitetul de supraveghere al Facebook şi-a amânat decizia cu privire la posibila revenire a fostului preşedinte american Donald Trump pe Facebook şi Instagram, relatează BBC.
Donald Trump a fost blocat pe...
Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului Victor Babeș din București, susține că decizia privind demiterea lui Vlad Voiculescu din fruntea Ministerului Sănătății a venit prea târziu. În locul lui Voiculescu,...
Aproape 140.000 de doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge duminică la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de...
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, face acuzații grave la adresa conducerii RAAPPS. Distruge voit monumentul Hotel Triumf, achiziționează produse de îngrijire personală în loc să repare acoperișul imobilului...
Președintele PNL, Ludovic Orban, le solicită partenerilor de guvernare de la USR-PLUS să renunțe la orgolii și vedetisme. Orice ministru care va ataca premierul va păți la fel ca Voiculescu, a precizat Orban,...
Un accident grav s-a produs pe drumul național care leagă orașele Constanța și Tulcea. Trei mașini sunt implicate, iar circulația este complet blocată. Două persoane au fost rănite în urma...
În România au fost raportate, în ultimele 24 de ore, 3.474 cazuri noi de coronavirus, după efectuarea a 35.669 de teste. Bilanțul total ajungând, astfel, la 1.027.039, potrivit datelor furnizate de Grupul de...
Un incendiu a izbucnit sâmbătă la un service auto din București. La fața locului intervin zeci de pompieri. Cel puțin o persoană a fost rănită și primește ajutor de la echipajul medical.
Incendiul a...
Ministerul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că acțiunea privind evaluarea tuturor dosarelor de pensii din România decurge bine. Deja au fost evaluate peste 230.000 de dosare, a spus Turcan care a anunțat că...
Autoritățile din Tg.Mureș anunță că a fost capturat ursul care a fost văzut de mai multe ori pe străzile orașului. Animalul va fi eliberat într-o pădure.
Ursul a fost capturat cu ajutorul unei capcane....
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunță că încă 63 de spații comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului au fost desființate. Acțiunea s-a desfășurat vineri seara în 10 stații de...
Ministrul Educației susține că rezultatele neașteptat de bune la simularea Evaluării Naționale pot fi explicate prin mobilizarea elevilor. Acestea apar în condițiile în care cursurile on-line nu au fost...
Un accident în care au fost implicate trei mașini s-a produs sâmbătă la ieșirea din orașul Alexandria. Echipele de intervenție estimează că sunt șapte victime. Traficul pe șoseaua spre București se...