x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pelosi în Taiwan: Între o vizită emblematică și o greșeală strategică majoră

Pelosi în Taiwan: Între o vizită emblematică și o greșeală strategică majoră

de Şerban Mihăilă    |    03 Aug 2022   •   17:41
Pelosi în Taiwan: Între o vizită emblematică și o greșeală strategică majoră
Sursa foto: Agerpres

Modul în care China își va canaliza furia după călătoria riscantă în Taiwan a președintei Camerei Reprezentanților din Congresul SUA va dezvălui, în scurt timp, dacă vizita efectuată de Nancy Pelosi a fost un eveniment de o însemnătate fără precedent în sprijinul insulei separatiste sau o greșeală majoră de calcul. Deocamdată, realizările lui Pelosi în Taipei sunt în mare parte personale, simbolice și pe termen scurt, în timp ce tensiunile dintre Washington și Beijing au atins cote nemaiîntâlnite.

Pelosi a susținut astăzi un discurs în fața parlamentarilor taiwanezi și s-a întâlnit cu Tsai Ing-wen, președinta insulei autonome, revendicată de China, într-o vizită-capcană pentru gazdele sale, ce vor fi supuse de acum înainte unei presiuni tot mai mari din partea Beijingului.

Călătoria ei a provocat deja un scandal imens în relațiile și așa tensionate dintre SUA și China, gigantul comunist trimițând avioane la marginea spațiului aerian taiwanez și lansând exerciții militare care au transmis un mesaj extrem de clar: Taiwanul este înconjurat.

Dacă vizita lui Pelosi - un afront personal la adresa președintelui chinez, Xi Jinping, care a transformat Taiwanul într-o prioritate existențială a politicii sale - înrăutățește și mai mult, pe termen nedefinit, legăturile dintre SUA și China și, concomitent, accelerează ceea ce unii consideră a fi o confruntare inevitabilă între cele două superputeri, atunci misiunea liderei Camerei Reprezentanților s-ar putea dovedi o greșeală imensă de calcul.

Același lucru ar fi valabil și dacă vizita ei va determina Beijingul să ia măsuri ce pot zdruncina pacea și prosperitatea de care se bucură în momentul de față taiwanezii, în insula lor. Acest scenariu este foarte probabil, din cauza aripii radicale a comuniștilor chinezi, care adoptă poziții dure pentru a-și consolida poziția în războiul economic și tehnologic purtat cu SUA.

Cu toate acestea, dacă reacția de furie a chinezilor nu va degenera într-o criză la scară largă în Strâmtoarea Taiwan – cale navigabilă de o importanță strategică vitală -, iar forțele militare din regiune ale Chinei, cele ale insulei autonome și cele ale SUA nu vor face calcule greșite, evitând astfel confruntări accidentale, furtuna provocată de vizita lui Pelosi ar putea fi una de moment.

În acest context, imaginea președintei Camerei Reprezentanților din SUA, care sprijină o democrație aflată sub amenințarea uriașă a Chinei, ar putea deveni unul dintre momentele emblematice ale politicii externe americane în Asia-Pacific.

Ce a realizat Pelosi

Cel mai probabil, din punctul de vedere al președintei Camerei Deputaților, călătoria a decurs foarte bine. Pelosi a captat atenția întregii planete timp de câteva zile, detronând până și știrile legate de războiul din Ucraina.

Imagine marcantă a politicii feminine, ea a sfidat eșaloanele superioare exclusiv masculine ale conducerii comuniste chineze și a refuzat să se lase intimidată de avertismentele Beijingului, făcând echipă cu președinta Tsai, o altă femeie-lider, admirată pentru curajul cu care înfruntă China.

În Taipei, Pelosi a adoptat un discurs emoționant în favoarea democrației, valoarea fundamentală a societății americane. De altfel, ea a fost mult timp un critic al Partidului Comunist Chinez. Pelosi s-a întâlnit de-a lungul timpului cu disidenții prodemocrație și cu Dalai Lama, liderul spiritual tibetan exilat, care rămâne un ghimpe în coasta guvernului chinez. Pentru a comemora victimele masacrului din 1989, ea a desfășurat, în 1991, un banner alb-negru în Piața Tiananmen din Beijing, pe care scria: „Pentru cei care au murit pentru democrație”. În ultimii ani, Pelosi și-a exprimat sprijinul și față de protestele prodemocrație din Hong Kong.

În Taipei, ea a demonstrat Chinei că SUA nu vor da înapoi în fața retoricii apocaliptice a Beijingului și vor acționa acolo unde doresc în regiunea Asia-Pacific, indiferent de ceea ce vrea colosul asiatic.

„În fața agresiunii accelerate a Partidului Comunist Chinez, vizita delegației noastre din Congres ar trebui să fie văzută ca o declarație fără echivoc că America este alături de Taiwan, partenerul nostru democratic, în timp ce acesta își apără teritoriul și libertatea!”, scria Pelosi într-un articol de opinie publicat de „Washington Post”, chiar în momentul în care ea ajungea în Taipei.

Lăudată de dușmani

Deși a provocat îngrijorare în rândul Departamentului de Stat al SUA și al Pentagonului, vizita efectuată de Pelosi a primit un sprijin puternic în Congres, acolo unde susținerea față de Taiwan și ostilitatea față de China sunt sentimente profunde.

În mod neobișnuit, republicanii au lăudat-o călduros pe președinta Camerei Reprezentanților pentru călătoria sa. Foarte probabil, unii dintre ei ar fi putut fi motivați de dorința de a o prezenta pe Pelosi ca fiind mai dură decât președintele Joe Biden, cel care recunoștea, luna trecută, că armata americană nu a fost încântată de perspectiva călătoriei în Taiwan a liderei din Congres.

„Susținem călătoria președintei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, în Taiwan!”, au precizat 26 de senatori republicani, într-o declarație. „Această călătorie este în concordanță cu politica «O singură Chină» a SUA, la care ne-am angajat. De asemenea, ne angajăm acum, mai mult ca oricând, față de toate prevederile Legii privind Relațiile cu Taiwanul.”

Actul legislativ invocat este menit să descurajeze o invazie a Chinei pe insulă și prevede ca SUA să vândă arme defensive guvernului din Taipei. Recent, au existat solicitări din partea unor membri radicali din Congres, în vederea consolidării acestei legi, pentru ca Washingtonul să pună capăt politicii de „ambiguitate strategică”, care nu specifică ce ar face SUA în cazul unei invazii asupra insulei considerate de China drept parte a teritoriului său.

Pericolul unei vizite-capcană

Vizita efectuată de Pelosi, cel mai înalt demnitar american ajuns în Taiwan în ultimii 25 de ani, ar putea avea însă și o serie de consecințe nedorite de administrația Biden, care a și insistat că este vorba despre o misiune mandatată de către Congres și nu de Casa Albă.

De altfel, deocamdată, realizările lui Pelosi în Taiwan sunt în mare parte personale, simbolice și pe termen scurt, în timp ce tensiunile dintre Washington și Beijing au atins cote nemaiîntâlnite.

Deși nu pare să fi spus lucruri ostentative care să încalce politica „O singură China”, în timpul conferinței sale de presă Pelosi a lăudat la un moment dat poporul taiwanez pentru „curajul de a-și schimba propria țară pentru a deveni mai democratică”. SUA nu recunosc însă Taiwanul ca țară. Fie că a fost o scăpare sau o alegere deliberată a cuvintelor, comentariul ei va fi atacat probabil cu virulență de către Beijing.

De asemenea, vizita ar putea întări convingerea liderilor chinezi că, în SUA, Congresul este hotărât să înăsprească politica privind Taiwanul, forțând separarea insulei de „patria-mamă”. Chiar dacă intenția lui Pelosi nu ar fi fost asta, interpretările greșite din partea Beijingului ar putea conduce la escaladări militare într-o problemă de politică externă extrem de sensibilă.

O creștere permanentă a presiunii militare și economice chineze asupra Taiwanului sau o poziție mai ostilă față de forțele navale și aeriene americane ar putea aduce mai aproape pericolul unui conflict în regiune. În cazul în care a accelerat intenția lui Xi de prelua prin forță controlul asupra Taiwanului, vizita a fost, de asemenea, contraproductivă.

De altfel, John Kirby, coordonatorul Consiliului de Securitate Națională pentru Comunicare Strategică de la Casa Albă, a prezentat o foaie de parcurs cu măsuri pe care Beijingul le-ar putea adopta, după vizita demnitarului american în Taiwan. „China pare să se poziționeze pentru a lua măsuri suplimentare în zilele următoare și, poate, pe orizonturi de timp mai lungi.”, a spus Kirby.

O lovitură pentru planetă

El a avertizat că măsurile ar putea include lansarea de rachete în Strâmtoarea Taiwan sau în jurul insulei, precum și încălcarea pe scară largă a zonei de apărare aeriană a teritoriului taiwanez, de către avioane de război. Kirby a mai precizat că Beijingul ar putea face, de asemenea, afirmații publice similare celor formulate recent, potrivit cărora Strâmtoarea Taiwan nu este o cale navigabilă internațională.

Critică pentru lanțurile globale de aprovizionare, aflate deja sub presiune în urma pandemiei de COVID-19, strâmtoarea este traversată de o mare parte a traficului maritim mondial de containere. Orice încercare a Chinei de a compromite căile maritime pentru a crește presiunea asupra Taiwanului ar putea avea consecințe economice devastatoare și un impact politic profund, atât în SUA, cât și în alte părți ale lumii, ducând la prăbușirea piețelor globale.

În acest context, se pune întrebarea dacă vizita lui Pelosi a realizat ceva care merită posibila deteriorare pe termen lung a securității taiwaneze, precum și aducerea SUA și Chinei mai aproape de un conflict militar.

 

Sunt de acord că Pelosi avea dreptul să meargă în Taiwan. Întrebarea este însă dacă vizita a avut vreun sens!

Phil Mudd, fost oficial al FBI și CIA

 

Părerea mea este că Pelosi nu ar fi trebuit să meargă. Scopul politicii externe a SUA este de a reduce tensiunile cu China, nu de a le crește. Vizita ei crește în mod clar tensiunile. Taiwanezii știau oricum că noi îi susținem!

Max Baucus, fost ambasador al SUA în China

×
Subiecte în articol: nancy pelosi