Lorenzo M., un tânăr din München originar din România, a murit vineri noaptea, secerat de cinci gloanţe de 9mm. Avea 17 ani şi n-a vrut decât să cumpere o maşină. Moartea a venit, de data aceasta, prin foarte popularul site de vânzari auto mobile.de.
Lorenzo a găsit anunţul privind Volkswagen-ul Transporter T5 care-l interesa pe site-ul german foarte popular nu doar în Germania, ci în întreaga Europă, inclusiv în România. A contactat vânzătorul joi seara şi au stabilit ca vineri după-amiază să se întâlnească în oraşul Fulda, în faţa fast-food-ului din gară. Lorenzo nu a venit singur, ci împreună cu cumnatul lui, Alin C., în vârstă de 19 ani. Dar falsul vânzător avea alte planuri: să plece cu banii pe care tinerii îi pregătiseră pentru achiziţionarea maşinii - 14.800 de euro. La momentul stabilit pentru întâlnire, acesta nu mai răspuns la telefon, îl avea chiar închis. Ceva mai târziu, la numărul respectiv a răspuns o femeie, care a afirmat că şotul său (presupusul vânzător) este medic, este ocupat cu un pacient şi nu mai poate veni la întâlnire, dar în locul lui va veni fratele său, care va aduce şi maşina spre vizionare. Falsul vânzător s-a prezentat, dar i-a ademenit pe cei doi tineri într-o parcare din apropierea unei grădiniţie – Kinder Akademie. Când au ajuns într-o zonă mai puţin expusă a parcării, suspectul – un bărbat de circa 1,90 m, blond, tuns scurt şi în vârstă de circa 40 de ani - a îndreptat o armă în direcţia lui Lorenzo, trăgând fără somaţie de şase ori şi lăsându-l la pământ, într-o baltă de sânge. Cumnatul lui Lorenzo a reuşit să fugă la o benzinărie din apropiere şi să alerteze poliţia. Blugii pe care-i purta erau găuriţi de un glonţ, dar el nu fusese atins. A strigat după ajutor, anunţând că Lorenzo fusese împuşcat. Culmea, banii se aflau la acesta şi nu la victimă. Tânărul Lorenzo a încetat din viaţă două ore mai târziu, la clinica din Fulda, în ciuda tuturor eforturilor depuse de medicii de la secţia Urgenţe.
"Totul părea a fi o vânzare-cumpărare normală, prin Internet”, a afirmat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Fulda, citat de presa germană. Dar nu este primul caz de înşelătorie de acest gen, după cum au recunoscut şi reprezentanţii poliţiei. Au mai existat şi altele, dar nu cu final atât de tragic. Lorenzo avea numai 17 ani şi era tatăl unei fetiţe în vârstă de un an şi jumătate.
Suspectul a fugit, la bordul maşinii cu care venise la locul de întâlnire: un BMW seria 5, cu plăcuţe de înmatriculare de Konstanz. Camerele de supraveghere de la gară au înregistrat imagini cu maşina şi suspectul. Poliţia a lansat o operaţiune vastă de căutare a criminalului, acesta din urmă fiind dat în urmărire generală în Germania. Investigaţii intense, timp de 72 de ore, i-au dus pe poliţişti până în regiunea Hessa, unde luni seara au reţinut două persoane: un bărbat în vârstă de 38 de ani şi o femeie în vârstă de 30. Suspectul tocmai se pregătea să părăsească locuinţa femeii, după ce participase la o petrecere. Martori oculari au declarat că luni, localitatea Frillendorf Verna, în care s-a operat arestarea, a fost sub permanentă supraveghere din partea poliţiei. Poliţia a dat publicităţii capturi din înregistrarea video, în care apărea suspectul, poliţia localizându-l şi cu ajutorul informaţiilor furnizate de o persoană din localitatea sa de baştină. Ancheta continuă, pentru a se afla cauza acestei tragedii. Suspectul a refuzat să facă vreun comentariu în legătură cu fapta comisă. Deocamdată, rolul femeii în această acţiune rămâne neclar. Ea ar putea fi acuzată de complicitate la jaf, iar el de crimă şi tentativă de jaf, potrivit Fuldaerzeitung. Suspectul a mai fost implicat în tentative de atac, iar în prezent este şomer, precizează sursa citată. BMW-ul cu care s-a deplasat la locul crimei era înregistrat pe numele mamei sale.
Poliţia, care a alcătuit special pentru acest caz o echipă formată din 20 de persoane, apreciază că scopul atacului a fost jaful, neexistând indicii că victima şi atacatorii s-ar fi cunoscut anterior contactului de pe Net. Lorenzo va fi înmormântat joi la München.