Apropierea uraganului Rammasun, care ar urma să ajungă în Filipine în cursul zilei de marţi, a determinat autorităţile să evacueze peste 80.000 de persoane în provincia Camarines Sur (nord-estul ţării), ca măsură de precauţie având în vedre să sunt prognozate vânturi cu viteze de până la 160 de kilometri pe oră, informează agenţia spaniolă de presă EFE.
Guvernatorul din Camarines Sur, Miguel Luis Villafuerte, a declarat, pentru presa locală, că evacuarea a început cu toate persoanele care locuiesc pe o rază de mai puţin de 100 de metri de coastă, întrucât este posibil ca uraganul să provoace o creştere a nivelului mării şi valuri de până la 3 metri înălţime.
Filipinele încă nu reuşit să restabilească complet situaţia după pagubele provocate de uraganul "Haiyan", din noiembrie 2013, soldat cu 6.300 de morţi, peste 1.000 de dispăruţi şi 28.700 de răniţi.
În prezent, a fost emisă o alertă "cod roşu" şi au fost intensificate pregătirile pentru ca, "de data aceasta, să nu existe nicio singură victimă", se menţionează într-un comunicat difuzat de ministrul comunicaţiilor, Herminio Coloma.
Surse ale agenţiei de meteorologie din Filipine (PAGASA) au avertizat că Rammasun ar putea fi la fel de distrugător ca uraganului Xangsane, din 2006, care a provocat peste 200 de morţi şi mari pagube materiale în capitala ţării, Manila.
În sezonul uraganelor, care începe în general în iunie şi se încheie în noiembrie, se înregistrează anual în Filipine între 15 şi 20 de astfel de fenomene meteorologice violente.