x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste o jumătate de milion de migranţi au rămas în Germania, deşi li s-a respins cererea de azil

Peste o jumătate de milion de migranţi au rămas în Germania, deşi li s-a respins cererea de azil

22 Sep 2016   •   22:05
Peste o jumătate de milion de migranţi au rămas în Germania, deşi li s-a respins cererea de azil

Aproape 550.000 de migranţi cărora li s-a respins cererea de azil în Germania se află în continuare în această ţară, circa trei sferturi dintre ei fiind acolo chiar de mai mult de şase ani, relevă datele furnizate joi de guvernul de la Berlin ca răspuns la o interpelare parlamentară, relatează agenţia EFE.

Aproape jumătate (46,6%) dintre migranţii fără drept de azil în Germania au primit un permis de reşedinţă permanentă, întrucât autorităţile au considerat că ei s-au integrat în Germania ori că nu au legături strânse cu ţările lor de origine, 34,8% au obţinut un permis temporar, iar 18,6% sunt 'toleraţi'.

Referindu-se la situaţia celor din urmă, guvernul de la Berlin afirmă că nu a recurs la expulzarea lor din motive diverse, cum ar fi atitudinea autorităţilor din ţările lor de origine - care nu cooperează pentru repatrierea propriilor cetăţeni imigranţi ilegali -, situaţia nesigură din ţările unde migranţii ar trebui repatriaţi şi faptul că unii au venit în Germania fără acte de identitate.

Uniunea Creştin-Socială (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel, şi dreapta radicală Alternativa pentru Germania (AfD) consideră că aceste date arată carenţele politicii germane de azil.

'Faptul că solicitanţii de azil pot ignora statul distruge încrederea cetăţenilor în eficienţa acestuia', a apreciat ministrul german de interne, Hans-Peter Friedrich, membru al CSU, în timp ce liderul regional de la Berlin al formaţiunii naţionaliste AfD consideră că migranţii 'fac ce vor' în Germania.

În această ţară au ajuns anul trecut aproape 1,1 milioane de migranţi, majoritatea provenind din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: germania azil cerere migranti refugiati