Coreea de Nord a cerut luni SUA garanţii de securitate ca o condiţie prealabilă reluării negocierilor privind dosarul nuclear nord-coreean, dând speranţe de progres pe termen scurt, relatează AFP.
Discuţiile dintre Phenian şi Washington s-au oprit după eşecul celui de-al doilea summit, din februarie, la Hanoi, între liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele american Donald Trump.
Cei doi lideri au avut în iunie o nouă întrevedere, o discuţie scurtă, în zona demilitarizată (DMZ) care împarte Peninsula Coreeană. Aceştia au convenit să reia discuţiile la nivel operaţional cu privire la dosarul nuclear după luni întregi de blocaj.
Şi Phenianul a propus săptămâna trecută ca aceste negocieri să aibă loc la sfârşitul lunii septembrie, ceea ce Washingtonul a considerat ''încurajator''. La scurt timp însă, Coreea de Nord a efectuat un nou test cu rachete, lansând două proiectile în mare.
Luni, un înalt oficial al Ministerului de Externe din Coreea de Nord a spus că ''discuţiile privind denuclearizarea ar putea fi posibile atunci când ameninţările şi obstacolele care pun în pericol securitatea şi împiedică dezvoltarea ţării vor fi clar ridicate''.
Coreea de Nord a spus întotdeauna că este nevoie de garanţii de securitate pentru a se ajunge la un acord nuclear, dar a cerut rareori astfel de garanţii ca o condiţie prealabilă discuţiilor.
Directorul general al Departamentului pentru Afaceri Americane din MAE nord-coreean, al cărui nume nu a fost citat, a declarat într-un comunicat difuzat de agenţia de presă nord-coreeană ACTC că discuţii la nivel operaţional sunt aşteptate ''în câteva săptămâni''.
El a adăugat că acum depinde de Washington să facă din aceste discuţii o oportunitate de a merge mai departe sau ''o ocazie de a precipita criza''.
''O propunere pe care o vom înainta Statelor Unite în timpul negocierilor ar putea îmbunătăţi relaţiile sau, dimpotrivă, întări ostilitatea reciprocă'', a continuat oficialul nord-coreean.
În pofida tensiunilor crescute din ultimele săptămâni, Trump afirmă că relaţia sa cu Kim rămâne bună.
În ciuda lipsei de progrese recente în negocieri, cei doi lideri au făcut schimb de scrisori. Într-o scrisoare trimisă luna trecută, liderul nord-coreean l-a invitat din nou pe Trump să vină la Phenian, relatează luni ziarul sud-coreean JoongAng Ilbo.
La primul lor summit, în 2018 la Singapore, Trump şi Kim au semnat o declaraţie foarte vagă în favoarea ''denuclearizării Peninsulei Coreene''. De atunci nu s-au înregistrat progrese, cele două părţi nefiind de acord cu sensul exact al acestui angajament.