x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pui de pisică salvați după ce un atac aerian în Beirut le-a ucis mama

Pui de pisică salvați după ce un atac aerian în Beirut le-a ucis mama

de Redacția Jurnalul    |    12 Oct 2024   •   20:20
Pui de pisică salvați după ce un atac aerian în Beirut le-a ucis mama
Sursa foto: Hepta

Activiștii pentru drepturile animalelor au intervenit rapid după un atac aerian israelian în Beirut, salvând mai mulți pui de pisică blocați sub dărâmături, scrie Sky News.

Maggie Sharawi, activistă din cadrul organizației Animals Lebanon, a declarat că a primit un telefon de la un localnic care anunța că un atac a provocat moartea unei pisici care avea pui.

Sharawi, împreună cu alți membri ai echipei sale, au reușit să salveze două pisicuțe negre și au continuat căutările pentru a le găsi și pe celelalte.

„Echipele noastre lucrează 24 de ore pe zi”, a spus ea.

„Ne mișcăm rapid prin case, sub amenințarea atacurilor aeriene, le scoatem și plecăm”, a mai spus Sharawi. În mai puțin de trei săptămâni, organizația a reușit să salveze aproape 190 de animale de companie, printre care câini și pisici, din zonele afectate de conflict.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: pisici beirut misiune salvare