x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Poliţia din Kosovo recurge la drone pentru a reduce numărul de accidente de circulaţie

Poliţia din Kosovo recurge la drone pentru a reduce numărul de accidente de circulaţie

12 Sep 2018   •   15:15
Poliţia din Kosovo recurge la drone pentru a reduce numărul de accidente de circulaţie
Sursa foto: JOSH EDELSON/AFP/Getty Images

Poliţia din Kosovo a început să folosească drone pentru a-i prinde pe şoferii care nu respectă regulile de trafic, în încercarea de a reduce numărul mare de victime ale accidentelor de circulaţie, relatează miercuri Reuters. 

Kosovo a introdus din ianuarie o lege care impune amenzi drastice, iar poliţiştii au început să patruleze în maşini fără însemne, pentru a nu fi observaţi. 

Doi ofiţeri de poliţie lansează o dronă la ieşirea din capitala Pristina şi peste câteva minute filmează cum un şofer depăşeşte o altă maşină pe linia continuă, pe un pod care trece peste autostrada Pristina-Skopje. Şoferul în cauză se arată surprins când un poliţist se apropie de el cu o tabletă pentru a-i arăta filmarea. Un şofer care comite o neregulă de acest gen trebuie să plătească o amendă de până la 300 de euro, rămâne fără permis pentru şase luni şi mai primeşte şi două puncte de penalizare, din nouă posibile. 

În Kosovo, salariul mediu brut este de circa 500 de euro, menţionează Reuters. 

Potrivit sergentului Qerim Hetemi, noua metodă a contribuit la reducerea mortalităţii pe şoselele din Kosovo, de la 85 de morţi în perioada ianuarie-august 2017 la 82 în aceeaşi perioadă a anului în curs. 

În acelaşi timp, numărul răniţilor a scăzut uşor faţă de anul trecut, situându-se la 8312 într-o ţară cu o populaţie totală de 1,8 milioane de oameni. 

Lunile cu cel mai mare număr de victime sunt iulie şi august, când mulţi dintre cei care trăiesc în străinătate, în principal în ţări membre ale Uniunii Europene, revin în Kosovo pentru vacanţă. 

Principalele cauze ale numărului mare de accidente sunt considerate neatenţia la volan, vechimea parcului auto şi lipsa semnalizării adecvate a drumurilor.AGERPRES

×