x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Polonia cere despăgubiri Israelului pentru familia unui lucrător umanitar ucis în Gaza

Polonia cere despăgubiri Israelului pentru familia unui lucrător umanitar ucis în Gaza

de Redacția Jurnalul    |    05 Apr 2024   •   00:20
Polonia cere despăgubiri Israelului pentru familia unui lucrător umanitar ucis în Gaza
Sursa foto: Hepta

Israelul ar trebui să își ceară scuze și să plătească despăgubiri familiei unui cetățean polonez care s-a aflat printre cei șapte lucrători umanitari uciși într-un atac aerian în Gaza, au declarat joi premierul și președintele Poloniei, citați de Reuters.

Cetățeni din Australia, Marea Britanie și Polonia s-au numărat printre cele șapte persoane care lucrau pentru World Central Kitchen a celebrului bucătar Jose Andres și care au fost uciși luni într-o lovitură aeriană israeliană în centrul Fâșiei Gaza, a declarat ONG-ul.

Damian Sobol, în vârstă de 35 de ani, era un lucrător umanitar și locuia în orașul Przemysl, în sud-estul Poloniei, potrivit primarului orașului, Wojciech Bakun.

„Vom aștepta... o explicație imediată a circumstanțelor și despăgubiri pentru rudele victimelor”, a declarat premierul Donald Tusk într-o conferință de presă.

Președintele Andrzej Duda s-a alăturat apelului său pentru scuze, despăgubiri și o anchetă din partea Israelului, criticându-l totodată pe ambasadorul Israelului în Polonia pentru comentariile sale după incident.

Vicepremierul și ministrul apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a cerut o anchetă internațională cu privire la crimă, potrivit agenției de presă de stat PAP.

Ambasadorul Yacov Livne a declarat marți, într-o postare pe platforma de socializare X, că „extrema dreaptă și stânga” din Polonia acuză Israelul de crimă intenționată, adăugând că „antisemiții vor rămâne întotdeauna antisemiți”.

„Autoritățile din Israel vorbesc într-o manieră foarte moderată și sensibilă. Din nefericire, ambasadorul lor în Polonia nu este capabil să mențină o asemenea delicatețe și acest lucru este inacceptabil”, a declarat Duda în timpul unui discurs televizat cu ocazia aniversării NATO.

„Astăzi, domnul ambasador face aceste relații foarte dificile. Aceasta este evaluarea mea”.

Ministerul polonez de Externe l-a convocat pe ambasador pentru vineri.

Israelul nu a avut un ambasador în Polonia timp de luni de zile sub guvernul anterior, din cauza unei dispute privind călătoriile de educație despre Holocaust pentru studenții israelieni în Polonia. Acesta a fost repus în funcție anul trecut.

Israelul a declarat joi că va ajusta tacticile în războiul din Gaza după uciderea celor șapte lucrători umanitari.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Polonia despăgubiri Israel