x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Polonia cere penalizarea statelor UE care plătesc în ruble livrările de gaze rusești

Polonia cere penalizarea statelor UE care plătesc în ruble livrările de gaze rusești

28 Apr 2022   •   16:55
Polonia cere penalizarea statelor UE care plătesc în ruble livrările de gaze rusești

Polonia cere ca statele UE care plătesc în ruble livrările de gaze din Rusia să fie penalizate.

„Astăzi, ceea ce lipsește sunt sancțiunile complete asupra gazului. Asta ar rezolva problema cu Gazprom, problema cu urmărirea sancțiunilor 100%. Ne așteptăm la aceste sancțiuni. Contăm pe faptul că vor exista consecințe pentru aceste țări care plătesc în ruble și că, în consecință, vor înceta să mai plătească în ruble", a declarat ministrul polonez al Climei, Anna Moskwa pentru postul privat de televiziune Polsat News.

Țările UE sunt divizate în privința modului în care pot continua să plătească pentru gaze fără a încălca sancțiunile economice europene impuse Rusiei în urma invaziei în Ucraina.

Moscova a oprit, ieri, livrările de gaze către Bulgaria și Polonia pe motivul că nu au plătit în ruble. 

Însă UE este dependentă în proporție de circa 40% de gazele naturale rusești, iar Germania, Ungaria și Austria se opun sistării totale a importurilor.

Rusia a cerut plata în ruble pentru gaze sau deschiderea de conturi la Gazprombank pentru plățile în euro sau dolari care vor fi apoi convertite în ruble. 

 

×
Subiecte în articol: Polonia gaze Rusia