Premierul italian Giuseppe Conte a anunţat marţi că va prezenta demisia guvernului său după încheierea dezbaterii convocate în Senatul de la Roma în urma introducerii unei moţiuni de cenzură de către partidul Liga, condus de ministrul de interne Matteo Salvini, împotriva căruia Conte a susţinut un discurs dur în faţa parlamentarilor, acuzându-l că dărâmă guvernul pentru a-şi urmări propriile interese, relatează AFP şi Reuters.
''Întrerup aici această experienţă de guvernare. Doresc să închei acest transfer constituţional în mod coerent. Voi merge la preşedintele Republicii pentru a-i prezenta demisia mea'', a spus Conte, care nu este membru al niciunui partid, dar a fost ales premier în vara anului trecut de coaliţia formată din partidul Liga şi formaţiunea antisistem Mişcare 5 Stele (M5S).
Această coaliţie a fost însă destrămată săptămâna trecută de Salvini, el declarându-se sătul de disputele repetate cu partenerul M5S, ultima fiind legată de construcţia liniei de tren de mare viteză Torino-Lyon.
''Salvini a arătat că îşi urmează numai propriile sale interese şi pe cele ale partidului său'', a spus Conte în discursul său de marţi.
Mizând pe popularitatea sa în creştere, Salvini speră că va reuşi prin această moţiune de cenzură să obţină convocarea unor alegeri anticipate pe care să le câştige uşor. Dar M5S negociază cu formaţiunea de opoziţie de stânga Partidul Democrat (PD) a fostului premier Matteo Renzi formarea unei noi majorităţi.