Premierul scoţian Nicola Sturgeon a descris drept o ''idee înfiorătoare'' perspectiva ca Boris Johnson să preia conducerea guvernului conservator britanic în locul demisionarei Theresa May, consemnează agenţia EFE dintr-un interviu publicat vineri de săptămânalul german Der Spiegel.
În opinia multor scoţieni, Boris Johnson este ''total nepotrivit'' pentru acest post, spune Sturgeon în interviu. ''Ca ministru de externe, incompetenţa şi lipsa lui de onestitate s-au evidenţiat flagrant. A jignit homosexualii. A râs de femeile musulmane. Probabil că cei mai mulţi greu îşi pot imagina că cineva (ca el) poate ca prim-ministru să reconcilieze oamenii'', a susţinut şefa executivului scoţian.
Alegerea lui Johnson în fruntea guvernului de la Londra va conduce la consolidarea mişcării independentiste scoţiene, mai spune şefa Partidului Naţional Scoţian, care în interviul acordat publicaţiei germane şi-a reafirmat intenţia ca înainte de finalul actualei legislaturi să organizeze un nou referendum pentru independenţa Scoţiei, după ce din referendumul desfăşurat în 2014 nu a rezultat o majoritate favorabilă separării de Regatul Unit.
Convocarea unui astfel de referendum are însă nevoie de acordul Londrei. Dar Nicola Sturgeon consideră că un refuz al guvernului de la Londra pentru un nou referendum ar fi ''ilegitim şi antidemocratic'', în condiţiile în care în anul 2014 s-a ajuns la un acord pentru acea consultare populară, astfel că, în opinia ei, un astfel de refuz ar deschide posibilitatea desfăşurării unui referendum pentru independenţă în orice condiţii, chiar şi împotriva voinţei Londrei.
UE va primi cu ''braţele deschise'' o Scoţie independentă de Regatul Unit post-Brexit, mai estimează şefa executivului scoţian.
După cinci runde de vot în competiţia internă din Partidul Conservator britanic, fostul ministru britanic de externe Boris Johnson şi actualul titular al aceluiaşi portofoliu, Jeremy Hunt, se vor confrunta în runda finală pentru succesiunea Theresei May.
Finaliştii vor fi departajaţi de cei aproximativ 160.000 de membri ai Partidului Conservator, care vor vota prin corespondenţă după o campanie la nivel naţional. Partidul a anunţat că doreşte ca această ultimă etapă a alegerii viitorului premier să se încheie în săptămâna care începe cu 22 iulie.