x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele Finlandei a devenit tată la vârsta de 69 de ani

Preşedintele Finlandei a devenit tată la vârsta de 69 de ani

03 Feb 2018   •   13:40
Preşedintele Finlandei a devenit tată la vârsta de 69 de ani

Sauli Niinisto, preşedintele Finlandei, a devenit din nou tată la vârsta de 69 de ani, după ce soţia lui, Jenni Haukio, a născut vineri un băiat. Sauli Niinisto este primul deţinător al funcţiei supreme din statul finlandez care a devenit părinte în timpul mandatului prezidenţial.

 

"Mama şi bebeluşul se simt bine, potrivit tatălui acestuia, care a asistat la naştere", precizează un comunicat publicat de Preşedinţia finlandeză.

Bebeluşul este primul copil al actualului cuplu prezidenţial din Finlanda. Cea de-a doua soţie a preşedintelui finlandez, Jenni Haukio, are vârsta de 40 de ani.

Cei doi s-au căsătorit în 2009, cu trei ani înainte ca Sauli Niinisto să fie ales în funcţia de preşedinte. Prima lui soţie a murit într-un accident de automobil în 1995. Preşedintele finlandez are doi fii din prima căsătorie.

În ianuarie, Sauli Niinisto - un politician cu opinii moderate, cunoscut pentru cultivarea unor bune relaţii cu preşedintele rus Vladimir Putin - a obţinut o victorie categorică în alegerile prezidenţiale, fiind ales pentru un al doilea mandat de şase ani în funcţia de preşedinte al Finlandei. AGERPRES

×