x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Președintele Poloniei a adoptat un urs în România, după Summitul B9

Președintele Poloniei a adoptat un urs în România, după Summitul B9

de Redacția Jurnalul    |    15 Mai 2026   •   08:13
Președintele Poloniei a adoptat un urs în România, după Summitul B9
Președintele Poloniei Karol Nawrocki a vizitat Rezervația naturală de urși de la Zărnești

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, l-a adoptat pe ursul Batyr, în timpul vizitei din România, prilejuită de Summitul B9.

Anunțul privind adoptarea ursului de către șeful statului polonez a fost făcut de către Marcin Przydacz, șeful de cabinet al lui Karol Nawrocki, specializat pe politică externă.

„România este țara cu cel mai mare număr de urși din Uniunea Europeană. Astăzi, un urs a fost adoptat. De către cine? De către președintele Poloniei”, a scris acesta.

„Faceți cunoștință cu Batyr

Ultimele zile au fost pline de discuții despre cele mai importante subiecte – arhitectura de securitate, flancul estic al NATO și politica. Dar s-a mai întâmplat un lucru despre care trebuie să vă povestesc.

Președintele Poloniei a adoptat un alt animal de companie. De data aceasta, puțin mai mare…

Lui Yuki, curajosul câine de la adăpost, rezident al Palatului Prezidențial, i s-a alăturat – deși de la distanță – ursul Batyr.

S-ar putea spune că a primit și propriul său „patron” – caporalul Wojtek, faimosul urs – a cărui poveste despre parcursul său militar a fost relatată de președinte la Sanctuarul LiBEARty din România. Șeful a promis, de asemenea, că mascota eroicului nostru Urs va ajunge în curând la acel centru, care salvează animale maltratate”, a relatat consilierul.

Președintele Poloniei Karol Nawrocki a vizitat Rezervația naturală de urși de la Zărnești, unde l-a adoptat pe Batyr.

Avionul prezidențial al președintelui polonez ar fi aterizat pe aeroportul Internațional Brașov Ghimbav, iar călătoria de la București la Brașov, președintele Karol Nawrocki a făcut-o cu mașină.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Karol Nawrocki
Parteneri