x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prinţul Harry şi Meghan vor deveni părinţi în primăvara anului 2019

Prinţul Harry şi Meghan vor deveni părinţi în primăvara anului 2019

15 Oct 2018   •   11:01
Prinţul Harry şi Meghan vor deveni părinţi în primăvara anului 2019

Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, vor deveni părinţi în primăvara anului 2019, au anunţat luni într-un comunicat reprezentanţii biroului de presă de la Palatul Kensington, citaţi de AFP, DPA şi Reuters. 

"Alteţele lor regale ducele şi ducesa de Sussex sunt încântate să anunţe că ducesa de Sussex aşteaptă venirea pe lume a unui bebeluş, care se va naşte în primăvara anului 2019", se afirmă în acelaşi comunicat. 

Prinţul Harry, în vârstă de 34 de ani, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 37 de ani, s-au căsătorit în luna mai.
Bebeluşul, primul copil al cuplului Harry-Meghan, va ocupa poziţia a şaptea în ordinea de succesiune la tronul britanic. 

Anunţul oficial despre sarcina ducesei de Sussex a fost făcut luni, în aceeaşi zi în care cuplul princiar Harry-Meghan a început primul său turneu oficial în străinătate, cu o vizită în Sydney. Turneul, organizat în regiunea Pacificului, va dura 16 zile şi include vizite în Australia, Fiji, Tonga şi Noua Zeelandă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Prinţul Harry şi Meghan Markle