x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Deţinuţii olandezi vor primi calendare ale “cazurilor reci”

Deţinuţii olandezi vor primi calendare ale “cazurilor reci”

20 Iul 2017   •   15:39
Deţinuţii olandezi vor primi calendare ale “cazurilor reci”

În speranţa că vor rezolva crimele, autorităţile din Olanda au hotărât să ofere deţinuţilor calendare care conţin crime nerezolvate sau dispariţii. Aşa numitele calendare ale cazurilor reci vor fi înmânate tuturor celor 30.000 de condamnaţi din ţară, după ce au fost distribuite experimental în cinci închisori care au oferit 160 de sfaturi pentru poliţie, după cum relatează The Guardian.

Fiecare săptămână a calendarului 2018-2019 va fi ilustrată cu o fotografie a unei persoane dispărute şi detalii despre caz. Speranţa este că mulţi dintre cei aflaţi în închisoare vor ştii detalii despre unele crime sau poate au auzit alţi criminali vorbind despre asta.

Urmând firul, în cazul calendarelor distribuite experimental, poliţia a primit sfaturi în legătură cu mai multe cazuri, inclusiv în legătură cu cel al lui Nicky Verstappen, un băiat de 11 ani care a fost omorât la o tabără de vară în sudul Olandei în august 1998. Nimeni nu a fost condamnat pentru acest caz, însă poliţia l-a redeschis acum.

Inventatorul calendarului, Jeroen Hammer, a spus pentru ziarele olandeze că aceste calendare sunt populare şi în rândul deţinuţilor plictisiţi, deşi unii au interpretat calendarele ca fiind o încercare de a-i întoarce împotriva propriilor persoane. “Desigur, există oameni care nu îşi doresc un calendar şi care nu îşi doresc să fie vazuţi ca fiind turnători”, a spus acesta. “Însă, experienţa noastră ne-a arătat că aproape două treimi din deţinuţi sunt de părere că acest calendar este o idee bună.”.

Alte două cazuri prezente în calendar au fost redeschise urmărind sfaturile primite în acest an de la deţinuţii din Leeuwarden, Zutphen, Sittard, Zwaag şi Schiphol. Calendarul a fost printat în mai multe limbi, printre care: olandeză, arabă, spaniolă, engleză şi rusă, pentru a-i maximaliza impactul, iar premiul de 800.000 de euro este disponibil pentru cei ale căror informaţii ajută la o soluţionarea.

Ideea calendarului a fost împrumutată din Statele Unite ale Americii, unde, în fiecare an, în mai multe state sunt distribuite, în rândul deţinuţilor, carduri care conţin informaţii despre cazuri reci.

×
Subiecte în articol: prizonieri calendare crime reci olanda