x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Proteste în Irak, după ce o vedetă YouTube ar fi fost strangulată de tatăl ei

Proteste în Irak, după ce o vedetă YouTube ar fi fost strangulată de tatăl ei

de Redacția Jurnalul    |    06 Feb 2023   •   11:30
Proteste în Irak, după ce o vedetă YouTube ar fi fost strangulată de tatăl ei

Zeci de irakieni s-au adunat duminică pentru a protesta față de decesul unei vedete YouTube, în vârstă de 22 de ani, care ar fi fost strangulată de tatăl ei. Protestatarii sunt indignați de crimă și de legile care arată clemență față de bărbații care își rănesc rudele de sex feminin.

Tiba Ali a fost ucisă pe 31 ianuarie în orașul Diwaniyah. Se presupune că tatăl ei a strangulat-o în timp ce aceasta dormea. Ulterior, acesta s-a predat la poliție.

Tiba Ali locuia în Turcia împreună cu iubitul ei de origine siriană și avea un canal YouTube cu peste 20.000 de abonați. Se pare că tatăl ei nu a fost de acord cu mutarea în Turcia și nici cu planurile ei de a se căsători cu partenerul ei.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Saad Maan, a declarat că Ali și tatăl ei au avut o dispută aprinsă în timpul unei vizite în Irak și că poliția locală a intervenit pentru a-i ajuta să ajungă la o înțelegere cu o zi înainte de incident.

Crima a fost condamnată de grupurile de apărare a drepturilor femeilor și de locuitori, care au tras un semnal de alarmă cu privire la violența împotriva femeilor în Irak și la necesitatea de a reforma legislația pentru a impune pedepse mai aspre pentru făptași.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vedeta strangulata tata