x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Continuă protestele violente în Franţa. Zeci de persoane au fost reţinute

Continuă protestele violente în Franţa. Zeci de persoane au fost reţinute

de Redacția Jurnalul    |    22 Mar 2023   •   09:00
Continuă protestele violente în Franţa. Zeci de persoane au fost reţinute
Sursa foto: Hepta

Zeci de persoane au fost reţinute, marţi seară, în mai multe oraşe din Franţa, după noi confruntări între protestatari şi forţele de ordine, în timp ce preşedintele Emmanuel Macron afirmă că manifestanţii nu au legitimitate.

La protestele de la Paris au participat aproximativ 3.500 de persoane, iar 11 manifestanţi violenţi au fost reţinuţi, au declarat surse din cadrul serviciilor de securitate citate de cotidianul Le Figaro. Forţele de ordine au utilizat gaze lacrimogene pentru dispersarea protestatarilor.

În oraşul Lille, aproximativ 250 de protestatari au fost implicaţi în confruntări cu forţele de ordine. Numeroşi manifestanţi au fost reţinuţi.

"Mulţimea nu are legitimitate în faţa unui popor care se exprimă în mod suveran prin intermediul aleşilor. Utilizarea Constituţiei pentru adoptarea unei reforme este de fiecare dată un lucru bun, dacă vrem să avem respect faţă de instituţiile noastre", a afirmat preşedintele Emmanuel Macron.

Guvernul Elisabeth Borne a adoptat planul controversat de reformare a sistemului pensiilor prin asumarea răspunderii, evitând votul Adunării Naţionale, Camera inferioară a Parlamentului. Două moţiuni de cenzură depuse de opoziţie au fost respinse. Opoziţia insistă pentru demisia Guvernului Elisabeth Borne, susţinând că nu mai are legitimitate, dat fiind că una dintre moţiuni a fost respinsă la limită.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: proteste violente franta